Portretul calatorului la tinerete

Tot stand pe la hosteluri incep sa observ niste pattern-uri. In America de Sud, peste jumatate dintre cei care stau la hosteluri sunt din Europa, cel putin un individ este din Australia - nu am stat pana acum in nici un hostel in care sa nu intalnesc australieni si cam peste tot dau de evrei (baieti) care au terminat stagiul militar - 3 an la ei si care umbla pentru cateva luni pe aici. Evreii astia, in afara de faptul ca au cam fost haituiti vreo 2000 de ani prin toata lumea de cam toata lumea, nu prea imi sunt cunoscuti, asa ca I hang around with them. Dupa ce porti discutia de inceput cu ei, toti, dar toti, fara nici o exceptie, incep sa se se vaiete ca pe ei ii urasc si arabii si neo-nazistii si europenii si americanii. Bai nene, eu chiar nu sunt antisemit, iar baietii astia erau destepti si simpatici, dar smiorcaiala asta a lor, desi este de inteles, incepe sa dezvolte niste sentimente contrare in mine si banuiesc ca in oricine ii asculta. Ca rezumat - sunt oameni de inteles, rezonabili, foarte mandri de patria lor si buni sa ii ai cu tine in caz de scandal. Aveti totusi grija ca doar 10% dintre cei care au facut armata au fost combat troopers, asa ca inainte sa va bagati in belele cu ei ca back-up, asigurati-va ca nu au fost bucatari sau electricieni.

Ce e ciudat este ca noi toti, astia care calatorim prin America de Sud, Europa, Asia ajungem sa cunoastem prea putin tarile in care calatorim, ci mai mult pe cei care calatoresc prin ele. Bariera de limbaj, faptul ca nu ii intalnim in mediul lor normal - acasa, la munca, in vacantele lor ne tin departe de ei. Ca urmare, calatorii de cursa lunga - cei care stau peste 3-4 luni si care reprezinta cam jumatate dintre cei de la hosteluri, ajung de fapt sa cunoasca mai mult cultura europeana si australiana dupa o asemenea calatorie. Iar faptul ca multi dintre ei au intre 19 si 23 de ani inseamna ca de fapt afli mai multe despre the teenage and youth culture, asta in cazul in care ii duce capul cat sa poata conceptualiza ce ii inconjoara. Nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa vin in America de Sud ca sa aflu chestii despre Danemarca si Israel. Probabil daca mergeam acolo aflam chestii despre America si Anglia.

Care este programul zilnic al unui asemenea calator? Muzee, baruri, cluburi, discutii cu ceilalti calatori, plimbare de 3-4 ore prin oras, poze. Toti cara dupa ei South America on a shoestring, care este un fel de Biblie a calatorului independent. In final toti beau, mananca, pozeaza si se distreaza in aceleasi locuri si cam in acelasi fel. Desi toti urasc turismul de masa, ajung sa il practice doar ca mai ieftin si mai "alternativ". Aceasta calatorie, care ar trebui sa fi aparut dintr-un preaplin de-al lor, este de fapt o chestie care trebuie indeplinita  dupa liceu si este privita aprobativ de parinti si societate. Care in felul asta arata cat de open-minded este.Un pic de diferenta fata de Che Guevara care a plecat de dement cu un rahat de bicicleta cu motor si Jack Kerouac sau fata de Henry Miller care si-a lasat nevasta, casa si tara ca sa vina la Paris sa traiasca si sa creeze.