Mendoza

Mendoza, the land of wines and of beautiful women. Cel putin asa ne zice Marius, un roman stabilit in Mendoza pe care il intalnim cand schimbam niste Euro. Stabilim sa ne intalnim cu el azi, schimbam numere de telefon si bineinteles ca nu ne sunam si nu ne intalnim. Parea un om de treaba, fost handbalist, chitit sa faca bani si care avea un pic de ciuda pe consulul Romaniei din Mendoza care era bagat in afaceri cu vin. Bafta Marius.

Pai dragi tovarasi, ce am facut noi prin Mendoza? Seara de alaltaieri am luat decizia sa ne cufundam in viata de noapte a orasului. Dupa o scurta cercetare pe Internet, Vali afla o informatie dureroasa pentru noi - cluburile sunt la 11 km de oras - adica vreo 25 de pesos cu taxiul. Luam un taxi si discut o gramada despre fotbal cu taximetristul, dar pe la jumatatea drumului observ ca se facuse deja 25 de pesos. Asta inseamna ca doar drumul o sa ne coste 100 de pesos - adica vreo 20 de Euro!!! The clubs better be good. 

La clubul cel mai celebru, coada de 2-300 de oameni. Ma apuca un pic disperarea, dar ma calmeaza un tip care imi spune ca in jumatate de ora o sa intram. Incep sa fac o scurta trecere in revista a viitorilor colegi de club si observ cu oarecare mirare ca toti au intre 16 si 20 de ani. Il intreb pe tipul cu care vorbisem inainte cati ani - are 18. Nasol. Imi dau seama ca o sa ma gandesc cu nostalgie la intrebarea despre bogatiile naturale ale Romaniei. Dupa vreo 20 de minute intram in club - 30 de pesos si avem si o bere inclusa. Clubul e imens - 5 spatii separate si vreo 4 terase si are doar muzica latino. Cea mai hardcore chestie pe care o dau este muzica latino remixata. La un moment dat ne arunca ocheade niste indigene dar ne afundam repede in intuneric si scapam. Ne tot fataim pe acolo vreo cateva ore pana cand ii comunic lui Vali o concluzie inteleapta - Coaie, suntem prea batrani pentru ei. Vali imi propune sa incercam alt club cu oameni mai de varsta noastra, asa ca umblam haotic pe soselele de acolo. Ne intercepteaza la  un moment dat un gras si un indigen, care se intereseaza despre pasiunile noastre, dar eu le dau flit repede si plec. Vali chiar doreste sa ii lamureasca, dar il trag repede de mana si ne departam. Dupa o scurta perioada de timp in care ne gandim sa facem autostopul luam iar un taxi si ajungem acasa mai intelepti si cu 200 de pesos mai putin. Coroborat cu informatiile culese anterior am tras urmatoarele concluzii:

1. Fetele in Mendoza se marita foarte repede - 18-19 ani. Fac primul copil imediat, iar in cazul in care nu le lasa sotul pentru alta il fac si pe al doilea. Continua sa faca copii pana cand le paraseste sotul.

2. The consentment age in Argentina este 14 ani. Exista un motiv pentru asta.

3. Se alapteaza incredibil de mult pe strada. Aceasta informatie nu ne ajuta in nici un fel, este doar funny.

Ziua urmatoare ne revenim iar azi ne bagam la o chestie numite bikes and wine. Ei au pe aici un drum la vinului de vreo 15 km cu vreo 14-15 vinarii pe care il parcurgi cu bicicleta. Conform recomandarilor celorlalti, decidem sa mergem pana la vinaria cea mai departata si sa incepem sa degustam de acolo spre baza. Prima vinarie este detinuta de niste francezi. Ghida este din Ucraina. Butoaiele sunt din Franta - da tovarasi, doar Franta produce butoaie pentru vin si intr-o masura mult mai mica SUA. Dopurile de la sticlele de vin se produc doar in Portugalia. E bine ca macar vinul se produce local. Ni se face turul vinariei, despre care aflam ca este classy - daca sunt francezi e normal - si ca produce doar 400.000 de sticle pe an.

Degustam 4 pahare si plecam mai catinel spre urmatoarea vinarie.

Tur de vinarie. Aflam o informatie interesanta - butoaiele sunt folosite intre 3 si 5 ani. In primul an pentru vinul nobil, in al doilea si al treilea pentru vinul de calitate medie si in al 4-lea si al 5-lea pentru vinul cel mai ieftin. Ce fac cu lemnul de la butoaie? Mobila!!!!!! Argentinienii sunt un popor destept. Demaram incetisor spre a treia vinarie.

Nu mai tin minte cine a fost ghidul, avem poze doar cu noi.

Dupa ce ne-am documentat toata ziua despre vin, purcedem spre casa.

Ii fac lui Vali o poza pe bicicleta si el mie una in vie, asa, ca sa se vada ca suntem si sportivi.

Pana sa regleze el aparatul ca sa imi faca si mie poza pe bicicleta, ma plictisesc si pornesc la drum.

Drumul de intoarcere este mult mai usor decat ne asteptam, fiindca suntem totusi sportivi cu experienta. Vali chiar vrea sa mai incercam o vinarie, dar il conving repede ca nu avem chiar atat de mult experienta.

Ca si concluzie pot spune ca merg bine pe bicicleta.