Ce este Bolivia? Ce face ea? Parintii ei stie? - Eu
Cum m-am tot plans eu de lipsa de socuri culturale si ca daca calatoresc vreau sa fie diferit vine Bolivia. Ma uit de pe malul argentinian spre taramul bolivian si vad Ferentari reloaded.
La ora 15:30 avem tren din Villazon spre Tupiza. Este ora 11:00, asa ca avem timp sa trecem granita, sa mancam si sa facem cele 10 minute de la granita pana la statia de tren. Si se face 12 si se face 1 si coada merge greeeeeeeeeeeeeu. In 2 ore abia au trecut vreo 20 de oameni de granita argentiniana. Trag concluzia ca nu este haos adevarat si pierdere de vreme calumea decat daca imprastii in jur aceste lucruri. Mi se par foarte interesante boliviencele cum cara ele ace, brice si carice, dupa cum se exprima Gabi Zgarie prin 2005 si ii fac o poza uneia.
Vine glont la mine sa ii dau bani. Adopt imediat atitudinea mea cu cersetorii - ma uit fix in ochii ei, foarte serios, fara sa zic nimic in timp ce ea imi tot cere bani. Atitudinea mea este un pic dementa si este testata din studentie pe cersetorii de la Piata Romana, care plecau cam dupa 1 minut. Fiind ea mai aurolaca decat aurolacii nostri isi da seama abia dupa 2 minute ca eu am o problema si pleaca injurandu-ma in quechua. De acum incolo fac totusi poze mai ferit. Granicerii argentinieni sunt mai interesanti sa opreasca fluxul de bolivieni ce trec cu sarsanalele in spate decat sa se ocupe de noi. Si chiar le opresc, fiindca 3 sferturi e marfa de contrabanda si astea plang ca tigancile noastre si astia le iau taras cu marfa cu tot si ele urla ca au copii acasa. Tare.
Se face ora 15:30, stam la coada de 4 ore si ne dam seama ca am pierdut trenul cand ne anunta cineva ca se da ceasul cu 1 ora inapoi. Hai ca e bine. Imi las bagajul in grija lui Vali si trec pe jos granita in Bolivia sa vad cum merge coada acolo. E OK, e si o casa de schimb aproape si nu ma intreaba nimeni de sanatate cand ma plimb dintr-o tara in alta. Villazon asta cica ar fi cam periculos noaptea si nu prea vrem sa dormim pe aici. Trecem in sfarsit de argentinieni, trecem si de bolivieni mai sunt 7 minute, am schimbat si bani, ne aruncam intr-un taxi si ajungem la 15:28 la gara. In fata noastra este un argentinian foarte simpatic care incepe sa intrebe despre confortul din tren, daca poate sa ia bilete la clasa 1, etc. I se raspunde la intrebari iar eu incep sa urlu la el sa ia bilete ca pleaca trenul. Incepe sa urle si prietena lui ca pleaca trenul, se agita si Vali, trenul pleaca, incepem sa il injuram iar el se intereseaza in continuare de diferenta dintre clasa 1 si clasa a 2-a. Plec injurandu-l. Oooof. Primul contact real bolivienii il am in carciuma in care mergem sa mancam dupa. Parca sunt sedati toti, abia ma inteleg cu ei, iar carciuma, tacamurile, farfuriile sunt atat de jegoase ca mananc cu ochii fix in mancare ca sa nu mi se faca greata. Nu au sapun la baie si dupa aveam sa descopar mai tarziu acest lucru este foarte normal. Intr-un hotel mi s-a zis ca pot sa mi-l cumpar peste drum, costa 2 bolivieni, ca imi venea sa il scuip in fata. Merg printre toti drogatii astia cu o stare de nervi puternica si luam bilete de bus spre Tupiza. In bus vine unu sa imi mai ceara 2 bolivieni pentru utilizarea terminalului, care arata de parca 100 de oameni s-ar fi defecat si urinat in el continuu de la venirea primilor spanioli. Nervii mei ating paroxismul si ma calmez doar cand vad pe geam 3 blonde. Care blonde urca in busul nostru si ghici unde se pun - fix in spatele nostru. Imi mai revin un pic, vorbesc cu ele - sunt argentinience din Buenos Aires, bem mate, radem, glumim, le zic ca ma simt mai bine ca am intalnit tres diosas argentinas, imi zic ca sunt chamushero, le pup sa le treaca. Calatoresc cu cortul, au doar 20 de ani si o dorinta puternica sa ma intalneasca cand ma intorc in BS, motiv pentru care imi dau adresele lor. Imaginile sunt un pic miscate din cauza gropilor, lo siento.
Ma simt mai bine acum ca am intalnit argentinieni de-ai mei si cand ma cobor din bus sunt gata sa infrunt iar tavalugul bolivian. A doua zi este carnaval aici in Tupiza, ca de altfel in toata Bolivia, asa ca ne cazam intr-un hotelas cu 20 de bolivieni pe noapte ( 1 euro = 10 bolivieni) ca sa ne odihnim. Fac si pe acolo diverse glume cu Silvia, o tipa de 35 de ani care incearca sa ma combine cu fata care face curat in camere si care imi prezice ca o sa ma insor cu o bolivianca, fiindca si eu tampit vorbesc cu toate grasele. Aici se produce incidentul cu sapunul - mi se recomanda sa il cumpar de vis-a-vis. Bolivia este asa - peisaj incredibil, oamenii ciudati rau si cum eu tot incerc sa comunic reusesc. Ma bucur, imi zic ca e OK, ca sunt normali, dar ei iar se bolivianesc.
Mai jos o imagine din parcul central din Salta, Argentina.
Tovarasi, multe evenimente au intervenit de la ultima postare si dupa cum a zis si domnu Adi, aerul rarefiat al Boliviei se poate sa se fi constituit intr-un impediment in ce priveste viteza Intenetului. Asa ca reiau firul povestii din Copiapo.
Ma trezesc in camera mea cam claustrofobica dimineata devreme pentru ca am 755 de km de facut pana in Calama si inca 2 ore cu busul dupa aia pana in San Pedro de Atacama. E cea mai lunga portiune de drum si intre Caldera si Antofagasta sunt vreo 6 ore de mers prin desert. Asa arata si camera - nici geam nu are ca de, minerii sunt obisnuiti.
Fiind oras mic, nu folosesc busuri, ci niste taxiuri care se numesc colectivo in care se suie oameni si pentru care platesti 500 de pesos chilieni - aproape 1 Euro - pentru tripul tau. Ma duce nenea asta pana la autopista si cand il rog sa ma duca pana la cea mai apropiata benzinarie imi zice ca nu poate, ca cica traseul lui e pana aici, dar benzinaria e aproape, dupa curba. Doar ca pana la curba mai sunt vreo 500 de metri si am un feeling ca o sa fac vreo 30 de minute pe jos pana la benzinarie. Dupa tot norocul avut in zilele trecute ma gandeam ca urmeaza ceva mai diferit. O iau catinel pe jos si cand apar masini ma opresc si le fac semn. Nimic. Nu opreste nici unul. Incerc sa ii hipnotizez de la distanta si zic in gand Opreste! Opreste!, dar tot nimic. Ma gandesc ca poate nu inteleg romana si zic Para! Para! dar se pare ca astia sunt imuni la hipnoza de la distanta. Vad o masina galbena si o rog in gand sa opreasca, dar tot nu merge. Imi tot zic ca e o prostie ce incerc eu cu hipnoza asta si ca e doar o chestiune de probabilitate, dar cum apare o masina incep iar cu hipnoza. Ii rog, ii injur, astia nu opresc, iar eu revin la pozitivism dupa ce trece masina. Asa s-au desfasurat ostilitatile intre mine si masini pe o perioada de 40 de minute. Normal ca statia de benzina e mai departe decat zicea taxi driveru si ajung acolo nervos si obosit de cat am hipnotizat. Imi pun bagajul jos si iau soferii la intrebat. Cum norocul se schimba, dintr-un Peugeot 207 imi raspunde o voce subtirica de femeie - Noi mergem doar pana in Caldera, la 1.5 ore de mers de aici. Merg, le zic eu, ca daca stau imi sta norocul. Ma sui in masina doamnelor si purcedem la drum.
Discutam, sunt din Romania, bineinteles ca nu stiu nimic de Romania, m-au luat fiindca sunt strain, ce tare, ne apropiem de Caldera si ma intreaba daca nu vreau sa vad orasul. Pai de ce sa nu vreau, ca pana acum am tot mers si nu am vazut nici un oras, bine, hai. La un moment dat ii zic soferitei - Eli - señora si ea protesteaza - señorita. Hai ca am nimerit bine. Cealalta coboara sa duca niste acte si Eli imi poveste un pic din viata ei - are un salon de masaj, erotic intreb eu inocent, nuuuu, masaj normal si imi zice sa ii pipai bicepsul, mda, are vana. Ii place reggaetonul, vai si mie, mai demult dansa de rupea dar acum nu fiindca are lumbago, vai, dar de ce nu te masezi ca sa iti treaca, nu ca nu trece cu masaj. A avut un prieten vreo 4 ani, dar s-au despartit, lasa draga ca probabil nu te merita, era doctor, pai tu cu reggaeton si el doctor, imi zic eu in cap, fiindca bagase reggaeton si la cd. Adica una e sa asculti chestia asta in club si alta e sa faci brainwashing ascultand in timpul tau liber. Revine si cealalta si ma intreaba daca nu vreau sa merg cu ele la Bahia Inglesa. E ora 12, o sa ne intindem cu timpul si vad cum sansele mele de a ajunge in Calama sau macar in Antofagasta se reduc puternic. Lasa tovarase, ca asa e cand calatoresti. Ne bagam la pozat.
Statuia aia de mai sus este din Insula Pastelui. Tare. Ma duc sa vedem si o bisericuta in care a fost un calugar columbian. Mi se pare cam kitsch, dar nu se poate si sfant si cu gust artistic.
Privelistea de pe scarile alea este dupa cum se vede.
Ne indreptam spre plaja, unde ne punem pe nisip sa admiram marea, oamenii din jur si in general sa ne limpezim mintea. Eli se lauda cu Bahia Inglesa asta de parca ar fi a ei - cica aici vin doar oameni cu bani. Ii arat niste indivizi dubiosi de langa noi, care aveau toti adunati 32 de dinti in gura si o intreb daca i se pare ca aia fac parte din high-life. O vad ca se cam oftica asa ca o impac zicandu-i ca la vista es preciosa. Fucking works.
Dupa atata privit, fetele doreste inghetata si fiind eu baiat simpatic si cu priza la public nu accepta sa le platesc eu, dimpotriva imi cumpara ele mie. Sweeeet. Dupa asta, hai sa bagam si mancarica, imi propun ele, fiindca stiu un loc unde este cea mai buna empanada. Si ne invartim nene prin Caldera vreo 20 de minute fiindca una e sa ti se para ca o cladire este intr-un loc si alta e sa si fie. Ce mi-a placut este ca nu si-au pierdut calmul si simtul umorului deloc, desi au fost strazi prin care am trecut si de 5 ori. Am mancat empanada - buna intr-adevar, au platit iar ele, fiindca deh, odata in viata vezi roman, nu? Eu mi-am luat si un jugo, pe care l-am platit, ca sunt si eu totusi simtit si i-am luat si lui Eli o Fanta. La masa discutii iar, vezi ca e 4 dupa-amiaza si ai de mers 6 ore prin desert unde ai nada de nada, nu vrei tu sa te iau cu mine in Copiapo, ma gandesc la reggaetonu ala si la faptul ca are si lumbago si zic ca am un drum de facut, bine, cum vrei tu si ne duc la o statie de benzina. Se plimba ele vreo 20 de minute prin statie sa se roage de camionagii sa ma ia, dar nu iese nimic. Parca au innebunit cu toti - cica le interzice la empresa sa ia autostopisti. Ma pup cu doamnele, ma mai intreaba o data daca nu vreau sa ma intorc cu ele si raman iar pe cont propiu.
Ma imprietenesc cu 2 chilieni - un tip si o tipa care merg in sens opus si bine am facut ca am vorbit cu ei, fiindca tipa are multa initiativa. Imi opreste un camion, dar cand ma duc singur, camionagiul ma intreaba daca nu sunt cu fata, iar cand ii zic ca nu imi zice sa imi pun mochilla pe sub camion. Cum bre sub - adica unde isi tine roata de rezerva, pai nu cade? ce are daca pun in cabina bagajul, nu ca asta e casa lui, bine atunci, drum bun. Mala onda. Dupa asta tipa imi zice ca e un camion vis-a-vis, cu un sofer care merge chiar in Calama. Super, daca nu era ea, era nasol. Ma duc sa vorbesc cu soferul, care se crede foarte smecher - dupa vorba, dupa port, dar ma ia. Mai nene, omul a fost foarte de treaba pana la final si s-a purtat foarte frumos, dar smecheria asta a lui ma umplea de nervi. Poate ati vazut la tara la voi, daca aveti, ca lumea e cam simpla, ca sa nu zic prostovana. Ei, intre toti astia e unul care stie sa conduca tractorul, sau poate chiar sa il repare daca sunt chestii minore. Acest individ este un semi-zeu in comunitatea locala. Copiii vor sa fie toti ca el, iar cand ajung mai marisori, semizeul ii lasa sa conduca tractorul pe cei worthwhile. Dupa aia astia nu isi mai incap in piele de bucurie si 2-3 zile ii privesc pe toti ca pe niste prosti, lucru in care chiar nu gresesc. Camionagiul meu, pe langa faptul ca era sofer de tir, mai isi gasise si o pareja cu carciuma pe marginea drumului, lucru care aproape il plasa in Olimp. Este 5 dupa-amiaza si cand il intreb cand mergem el imi zice ca mai dureaza un rato. Ma pun afara, dormitez vreo 20 de minute si dupa aia ma prind eu ca sunt in America Latina. Un rato inseamna ca dureaza pana cand isi termina el restul de treburi. Si cum mai facea si un business cand conducea tirul, acum descarca varza si alte chestii necesare bucatariei. Clar, timp e. Bag o casuela si ma bag la povesti cu familia lui - intai cu fata, dupa care ni se alatura si baiatul si pareja. Astia sunt parca si mai smecheri decat el, lucru care mi se parea imposibil cand l-am cunoscut.
Plecam pana la urma la ora 9 seara - un rato asta al lui a durat 4 ore, dar nu ma plang, ca a fost misto. Cel mai rau imi pare ca merg prin Atacama noaptea si nu vad nimic. Ma sui in cabina si el imi spune ca pe la 1 noaptea ne oprim vreo 3 ore sa dormim, fiindca el trebuie sa fie la 8 dimineata in Calama. E bine ca are 2 paturi.
Mergem, el e tot smecher, dar reusesc sa interrelationez cu el aproape normal. Danseaza pe scaun, canta si totusi nu ma amuza, mi se pare fals in tot ce face. Offf, ma simt foarte aiurea fiindca omul face tot posibilul ca sa ma simt bine si sa am o imagine buna despre el si eu il consider un dobitoc. Pe la 1 noaptea ne bagam la culcare, iar cand suna alarma mea la 4, il vad ca doarme dus, asa ca nu il deranjez si cand ne trezim la 7 imi spune ca nu i-a sunat alarma fiindca a vorbit la telefon. Misto, se minte si pe el ca sa ramana smecher unde e cel mai important - in mintea lui. Pe la 8 il suna aia cu santierul, iar el le explica ca nu i-a sunat alarma si dupa conversatie vad ca nici aia nu sunt cine stie ce impacientati. Ajungem in Antofagasta, luam si micul dejun linistiti, ca de ce sa se grabeasca, si ajungem la santier. Parcheaza omul tirul, eu vreau sa plec, dar el vrea sa mancam impreuna, ca sa imi pastrez impresia buna despre Juan Espada, ca asa il cheama sau Scooby-Doo, dupa porecla. Porecla care e pusa si pe o tablita pe geamul tirului, dupa bunul obicei al soferilor de pretutindeni.
Mancam, eu bag iar casuela, iar dupa vreau sa plec ca e ora 12 ziua. Stai ca dureaza 20 de minute sa descarc tirul si te duc eu, imi zice el. Eu prost il cred si stau in tir pana la 5 dupa-amiaza, fiindca odata intrat in santier nu pot sa ma dau jos ca nu am forme de intrare. Ma umplu de nervi, iar cand imi zice ca mai trebuie sa mai descarce ce mai are in alta parte si ma duce dupa aia incep sa vad niste fisuri in planul lui. Bre, ma duc pe drumul meu, fiindca el ma invitase la inca o noapte la el in camion. Ne pupam, imi da numarul lui de telefon ca sa il sun daca am ceva probleme si imi zice sa ii dau add pe facebook, ca sa le arate prietenilor lui prietenul lui din Romania. Doar ca Juan Espada sunt multi rau si dupa 10 minute de cautare am renuntat - metoda lui de identificare - stau pe un fotoliu si rezem capul de palma nu a fost chiar atat de infailibila pe cat credea el.
Dupa mai multe aventuri ajung in sfarsit la terminalul de bus, iau bilete la ultimul bus la 10 noaptea spre San Pedro de Atacama si fiindca sunt obosit si astia sunt dezorganizati il pierd. Bag o noaptea de somn normal la un residencial din apropiere - 10.000 pesos chilieni, beau niste bere cu peruanca de la receptie si cam asa se incheie aventura mea autostopista in Chile.
Cuidate Ion - Don Juan cu Mudanza catre mine in Copiapo
Ma trezesc dimineata la 8 in La Serena spre surprinderea señorei Rosa, imi iau bagajul si merg sa mananc ceva care se va dovedi cea mai proasta friptura de pui din Chile. E bine ca e asa fiindca ieri s-au intamplat doar lucruri bune si trebuie sa se mai compenseze cumva. Ma intorc spre statia de benzina de unde am plecat aseara si vad orasul in trecere. Ieri seara aveam impresia ca intrasem in cel mai party town, fiindca erau numai cluburi si carciumi pe unde am mers. Orasul e linistit, dupa cum ii zice si numele - La Serena - si are chiar si o zona pietonala. Buen, ma apropii de statia de benzina si observ un nene care seamana cu unchiul meu de la tara - mosul din deal. Mosul asta al meu se imbata saptamanal si atunci ne aducea mie si lui frati-miu suc de la bufetul satului, lucru care nu il scapa de injuraturile mamaia-mi, care o plangea pe matusa-mea ca s-a maritat cu un betiv care stia doar sa bea si sa cante la clarinet. Nu mai avea clarinet, cred ca il vanduse pentru tuica. Si cand ma apropii la o distanta potrivita pentru comunicare vorbita il intreb daca e sofer si daca ma ia si pe mine. Discutii, sunt din Romania, el merge pana in Copiapo, super, hai bre, ma iei?, pues es, pai ma iei?, pues es, ma ia. Ieeeee. Am gasit camion in sub 1 minut. Pornim la drum.
Discutiile de acomodare Romania, stie de tigani, ce producem noi, pai masini, telefoane, otel, dar nu sunt romanesti, sunt fabrici straine, e bine ca sunt, e bine e si el de acord. Don Juan, ca asa il cheama, e umblat, a facut toata America Latina cu rucsacul si a dormit la hosteluri - bravo domne, n-as fi zis, vezi cum inseala aparentele. Dupa ce a umblat, s-a insurat, a facut copii si si-a luat camionul asta cu care transporta ce au oamenii in casa cand se muta, de unde si numele camionului - Mudanza, adica mutare. Pentru transportul asta ia 65.000 pesos, adica cam 1000 de Euro si dupa aia sta in Copiapo pana prinde alt transport ca sa nu se intoarca cu camionul gol pana in Santiago. Meserias. Ii expun filozofia mea de viata si e foarte de acord cu ea in afara de treaba ca sunt cu capul in nori, lucru care i se pare cam o prostie. Ce vrei bre, doar calitati? sunt om si eu. Peisajul - breathtaking.
Iesim din munti si deja se vede ca se apropie desertul.
Ne bagam sa mancam intr-o locatie simpatica de la marginea drumului, inainte sa intram in Copiapo. Copiapo asta e oras minier si e celebru in lume fiindca intr-o mina de langa au fost blocati cei 33 de mineri si dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, din alte surse, sunt si romani care se marita cu chilience. Restaurantul arata foarte misto si o bag o casuela de vacuno, adica o ciorba de vaca. Astia fac ciorba de vaca cu de toate, adica pun si pepene galben si porumb intreg.
Don Juan nu accepta sa platesc, imi spune ca m-a invitat el - intr-adevar zisese ceva de invitat la masa, dar eu am zis ca asa zice el hai sa mancam. E 4 dupa-amiaza, urmatorul oras este Caldera la vreo 1 si jumatate de mers si dupa aia desertul Atacama pana la Antofagasta pentru 6-7 ore de mers, asa ca o sa raman peste noapte in Copiapo si plec de dimineata ca sa ajung in Antofagasta sau in Calama pe lumina. Toata lumea imi zice ca in Antofagasta este super periculos noaptea. Plateste si intram in oras unde ne invartim de ne zapacim ca sa cautam un residencial in care sa dorm. Toate sunt pline, asa ca ma lasa sa caut eu mai departe si el se duce spre drumul lui. Lacrimi de despartire, imi da mailul si imi zice sa ii scriu ca sa stie daca am ajuns cu bine. Tovarasi, daca va mutati vreodata dintr-un oras in altul in Chile, Don Juan este alegerea potrivita pentru dumneavoastra. Aveti mai jos camionul care va va muta mobila si electrocasnicele si de asemenea numarul de telefon.
O iau la picior usurel si gasesc repede un residencial. Plec sa ma plimb prin oras si sa scriu ce mi s-a intamplat pana atunci, iar cand ma intorc ca sa imi las camera foto si cer niste lamuriri despre unde e misto de petrecut pe aici, proprietarul imi spune ca la colt sunt poponarii. WTF? Sunt socat total, fiindca nu imi dau seama ce vrea sa zica, incerc sa fac misto de el, nu prea imi iese, asa ca plec prin oras injurand. In gand, normal. Vad proiectat in piata orasului jumatate dintr-un film pe care l-am mai vazut si ma intorc sa ma culc. La residencial asta ma intreaba daca am gasit ceva, ii zic ca da, si ca m-au intrebat de el, haha, i-am dat-o fiindca nu se astepta la asta si acum el e un pic confuz fiindca nu intelege ce se intampla. Ne punem un pic la povesti si cand ii zic ca eu calatoresc a dedo si ca am venit pana aici cu un camion ii pica fisa. Pai de-aia a venit camionero ala sa intrebe de tine, se lumineaza el. Aoleu, pai tu ai crezut ca sunt gay, da domne, imi zice el, am crezut. Ne hahaim amandoi si ma gandesc cu duiosie la don Juan care era sa ma bage in belele din cele mai bune intentii.
Singurul lucru care ma oftica cu calatoria asta este ca tot merg si nu apuc sa vad nimic, dar asta se va schimba total maine, fara ca eu sa planific deloc treaba asta.
Tovarasi, va povestesc mai incolo cum e prin Santiago si prin Valparaiso. Acum o sa va povestesc altceva.
Din Valparaiso planul e mergem in desert, in Atacama, mai precis in San Pedro de Atacama. Luasem de mult hotararea sa merg cu autostopul - a dedo. Si cand mi-a zis Vali ca biletul de avion e scump, m-am hotarat sa merg chiar acum. Din Santiago pana in Calama sunt 1560 km - cam 3 zile de calatorie m-am gandit eu. Planul este ca Vali sa ia avionul si sa ne vedem in San Pedro. Noaptea dinaintea plecarii dorm destul de nasol si ma trezesc cu un gol in stomac. E prima oara cand fac autostopul si il fac intr-o tara straina. Ca si pregatire pentru calatorie am citit vreo 10 minute un site despre cum sa faci autostopul si am discutat cu Fernando in San Nicolas de los Arroyos. Stiu ca cel mai bine gasesti masini in statiile de benzina, fiindca apuci sa vorbesti cu soferii si la statiile de plata pe autostrada. Deci o sa merg in Santiago, iau metroul pana in nordul orasului si dupa aia vad eu cum ajung la ultima benzinarie sau statie de plata. Inainte sa plec din Valparaiso ii zic ce vreau sa fac si proprietarului hostelului care imi da sfaturi un pic mai concrete - sa merg la Estacion Central si sa iau un bus care sa ma lase la Peaje Lampa. Ufff, parca ma simt mai linistit. Ma incurajeaza si imi zice ca si el a facut autostopul pana in La Serena si ca e super simplu. Bine bre, daca zici matale. Fac o poza de plecare cu el si plec spre Santiago. Imi ureaza Suerte si stiu ca o sa am nevoie.
Imi spusese ca Estacion Central din Santiago e intr-un mall, dar cand ajung acolo sunt pierdut de tot. Ma invart vreo 20 de minute fara sa imi dau seama macar de directia aproximativa in care trebuie sa merg. Decid sa intreb pe cineva in sfarsit iar aceasta persoana se nimereste sa fie o mamica de 39 de ani cu 2 fetite. Dupa ce imi explica de 3 ori cum sa ajung in zona de busuri si eu ii raspund Entiendo cu o fata din ce in ce mai pierduta, instinctul matern sau poate altul se trezeste in ea. Isi ia fetitele de mana si imi zice sa o urmez. Bine doamna. Pe drum, ii explic ca eu calatoresc, chestii socoteli. Ea se uita la mine cu o fata foarte abatuta si imi zice ca nu mai are nici un fel de aspiratii, ca inima ei este moarta, ca a avut 2 relatii care au facut-o sa-si piarda increderea in barbati si in viata. Din pacate pentru ea, eu am un drum de facut, asa ca nu am 2 zile de petrecut cu ea pentru redarea aspiratiilor. Ajungem la zona de bus, o salut cordial si incep sa ma interesez in stanga si in dreapta cum pot sa ajung la Peaje Lampa. Ma lamureste unul sa astept la zona 28 si 29, asa ca ma pun acolo, imi scot o revista si ma pun pe citit relaxat. Dupa 20 de minute ma impacientez, fiindca sunt singurele 2 peroane fara activitate, dar ma cufund iar in lectura si ma linistesc. Daca nu venea un nene de vreo 50 de ani pe care il intrebasem inainte sa imi zica care sunt busurile care merg intr-adevar la Peaje Lampa, probabil terminam cartea. Asa, ma duc la bus, vorbesc cu un grasun care imi zice ca da, cu busul lui trebuie sa merg. Da, platesc in bus. Cand ii zic sa nu mai imi taie bilet ca nu am nevoie, el imi explica ca isi poate pierde jobul. Misto tara. Bine bai, daca nu vrei sa iei 1000 de pesos de la mine si sa mai bagi un hamburguesa, treaba ta. Pornim la drum si eu sunt tot timpul stresat ca astia nu au inteles ca eu fac autostopul si ca trebuie sa ajung la Peaje Lampa, asa ca ii sacai de ii zapacesc timp de 20 minute cat facem pana la statia asta de plata. Ajungem acolo si ma dau jos. L´aventure commence. Vad mai multi indivizi care stau la umbra cam la 20 de metri dupa statia de plata si decid ca ei sunt tot autostopisti. Dupa vreo 5 minute de asteptare unul dintre ei ma lamureste ca ei nu fac autostopul. Sa traiesti, ii zic eu, dar tot nu imi dau seama ce faceau ei sub copacul ala. In decurs de 10 minute ma apropii metru cu metru de statia de plata, fiindca nu opreste nimeni. Cand sunt chiar lipit de statie opreste un nene cu un camion. Apurate, imi zice. Am gasit camion in 10 minute, tengo suerte. Ma sui in camionul lui, ma lamureste ca el merge doar vreo 2 ore pe Ruta 5 si ca dupa aia trebuie sa merg cu alt camion. Bine bre, hai si incepem sa povestim despre diverse chestii.
Dupa vreo 2 ore, cu 10 minute inainte ca el sa ma lase intr-o statie de benzina, il opresc los carabineros pentru un control de rutina. Dupa ce ii verifica documentele se intereseaza despre mine. Asta le spune ca sunt roman si ca merg a dedo spre Atacama. Foarte incantati, los carabineros imi zic sa ma dau jos ca opresc ei un camion pentru mine!!! Ma uit la ei si da, vorbesc serios. Iuhuuuuuuuuuuuuuuuuu.
Incep sa ma intind si cu los carabineros la povesti si cand incep sa le fac poze unul dintre ei imi zice sa ma sui in masina lor. Nu e de rau, imi cere aparatul si imi face poze:)) Hehe
Mai povestim, le arat o bancnota de-a noastra si cand ii vad incantati, vreau sa i-o dau unuia dintre ei. Nici nu vrea sa auda, imi zice ca e interzis. Bine domne. Dupa vreo 20 de minute ii zic ca e misto acolo cu ei pe strada, dar eu am un drum de facut si ar fi foarte tare daca ar opri un camion. Se supara un pic si imi zic ca o sa opreasca camionul mai incolo, momentan ei au chef sa vorbeasca cu mine. Comunicativi rau, dar ma cam panichez un pic. Dupa vreo 10 minute, opresc un camion si ii explica soferului ca trebuie sa ma ia.
Imbratisari, unul dintre ei - Alonso sau Alonso Mourning cum i-am zis eu spre amuzamentul general - imi da mailul lui si imi zice sa ii scriu. O sa ii trimit povestea asta. Sa traiesti mai nea Alonso mai.
Pornesc la drum cu noul meu tovaras de drum care are o moaca un pic cam dubioasa, dar ma gandesc ca un sofer de tir nu poate sa arata ca Liiceanu.
Incep sa povestim despre diverse chestii si vad ca are o privire de om bun, lucru care ma linisteste. Cand se mai obisnuieste si el cu mine, da muzica un pic mai tare si incepe sa cante. Bai, are o voce supeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer. Imi zice ca inainte sa fie sofer de tir a cantat vreo 5 ani prin baruri. Tare! Ce e si mai bine e ca e tot maniac cu muzica, cam ca mine. Are un singur CD cu 15 cantece ale lui Marco Antonio Solis, pe care le ascultam tot drumul, adica vreo 6 ore. Am mancat cu el intr-o carciuma de pe marginea drumului pentru camionagii. Acolo mai e si un francez care calatoreste cu un alt camionagiu. Stabilim sa mergem impreuna pana in Antofagasta si ii lasam pe soferi sa se inteleaga cu privire la locatia in care o sa ne intalnim. Nu stiu ce au vorbit cei 2, ca nu ne-am intalnit.
Privelistea este incredibila.
Ajungem in La Serena pe la 10 noaptea. El merge inca vreo 10 minute si se baga la somn in camion, asa ca ma lasa la o statie de benzina la marginea orasului. Am un oarecare moment de frica cand cobor si el statea sus in camion cu toate lucrurile mele, dar totul e bine. Mi le da jos, se da jos si el, ma imbratiseaza si mi zice Cuidate Ion, adica Ai grija. Aceasi chestie pe care mi-au zis-o si primul camionagiu si los carabineros. Lumea ma iubeste:D. Au fost 6 ore foarte misto - Muchas gracias, amigo.
Acum, in La Serena, e 10 seara, sunt la marginea orasului si nu stiu unde o sa dorm. Merg si intreb la benzinarie si tipa de acolo imi zice sa merg in centrul orasului si o sa gasesc un loc sa dorm. Plec si mi-e cam frica fiindca nu stiu orasul si e noapte si nu prea sunt oameni pe strada. Dupa vreo 5 minte de mers incep sa intru in oras si apar oameni. E bine. Teoria mea este ca strada este sigura daca sunt si femei normale pe strada. Daca e safe pentru ele e si pentru mine. Imi vine inima la loc si dupa inca 5 minute gasesc si un residencial tinut de señora Rosa, o tanti de vreo 60 de ani. Costa 10.000 de pesos, dar dorm singur in camera si pot sa ma linistesc. Ziua asta a fost foarte tare, dar m-a rupt in doua. Dupa ce imi zice ca ea vrea liniste in casa, imi face un ceai si ne uitam la televizor festivalul Viña del Mar impreuna cu sotul ei, care arata fix ca un administrator de bloc.
Cam pe la 10 ma bag la somnic fiindca am facut abia 400 de km si drumul e lung in continuare.
Pucon, oras renumit pentru turismul de aventuri, pentru baile termale si pentru vulcanul care ii sacaie pe localnici. Pe unii nu doar ca ii sacaie, ii si omoara. Eu am dormit si am facut ce vedeti voi mai jos. Doar 2 chestii ar mai fi de adaugat:
- am sarit in apa la un moment dat de pe o stanca de la 4 metri - zicea Carlos, dar mie mi s-au parut muuuult mai multi,
- Carlos asta avea si simtul umorului, fiindca i-a pus la un moment dat pe cei doi chinezi sa stea in fata, in pozitia pe care o vedeti si voi, pentru stabilitatea barcii cica. Singurul loc unde barca a trebuit sa fie stabila a fost langa un post de fotografiere. Cealalta barca nu a avut nevoie de nici un fel de stabilitate, fiindca nu avea chinezi probabil.
Postări
