In clasa a V-a, in trimestrul 1, eroii mei erau George Mallory si Edmund Hillary. Am mers in vara aia in tabara la Paraul Rece cu tovarasa Manea de Matematica si diriginta mea de sport. Daca le-as privi cu ochii de acum as fi de parere ca tovarasa Manea era buna rau si desteapta dar cam figuranta iar diriginta mea era cam ca Magda din UT de a naibii. Si fiind ele tinere si sportive ne-au dus pe munte si dupa ce am urcat de la cota 1400 la cota 2000 imboldit de figurile faimosilor mei inaintasi le-am spus tuturor ca eu vreau sa ma fac alpinist. Interesul fata de declaratia mea a fost extrem de scazut fiindca ultima telecabina de la cota 2000 plecase de 15 minute si tovarasa Manea s-a panicat ca ce face ea cu 15 copii obositi si flamanzi, fiindca luasem doar 4 conserve si 2 paini cu noi, dar eu cred ca ii era frica si ei. I-am spus sa nu se panicheze fiindca am ceva experienta pe munte si am eu grija de ea in primul rand dar diriginta mi-a dat o palma dupa ceafa si mi-a zis sa tac din gura. Am iesit cu bine din situatie, fiindca au gasit un camion care ne-a dus in remorca pana jos. In clasa a VI-a a venit revolutia cu Lambada si a maturat totul in mintea mea, fiindca fetele sunt mai tangibile decat un vis utopic himalayan.
Treburile astea mi-au trecut ca un fulger prin cap in timp ce mergeam pe ghetarul Perito Moreno. Dupa cum ii zicea si Walter lui The Dude - If you will it, it is no dream. Mai ales cand dorinta este facuta cu inima pura de copil.
Dar ca sa ajung pe ghetar am mers pe la famosa RN 40 din Puerto Natales spre El Calafate si am dat 700 de pesos argentinieni unei agentii de tursim. Scump, dar nici Hillary nu a ajuns gratis pe Everest. Am vazut si fotografi, dar erau chinezi asa ca nu m-am enervat foarte tare. Ghizii ne-au pus coltarii si I fulfilled my 5th grade childhood dream.
Ne-am intarit un pic si am plecat iar pe drum am discutat cu ghizii despre ce credeti? Despre Cristina, normal. Dupa o dezbatare de vreo jumatate de ora s-a ajuns la un punct in care unul dintre ei a intrebat ce parere avem totusi de fetele din Cordoba. Discutia s-a normalizat si ne-am despartit foarte buni prieteni.
Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. scl scl
Tovarasi, viata nu inseamna doar bautura, distractie, fete si alte lucruri futile. Viata este o treaba serioasa. Mi-am repetat eu aceste lucruri de cateva ori ca sa imi intre bine in cap. Si spunandu-mi asta, gandurile m-au purtat catre antichitatea greaca si am decis sa le urmez exemplul. Nu intelegeti, nu? Offf. Bine, va explic - am inceput sa fac si miscare fiindca incepusem sa ma cam anchilozez.
Dupa o calatorie de cateva ore cu busul am trecut granita in Chile si am ajuns in Puerto Natales. Aici ajungem seara si dorim sa urmam exemplul grecesc in continuare si sa ne educam simturile asa ca mergem intr-o carciuma. In carciuma pe cine il vedem? Pe Mateo nene!!! Doar ca era cu 10 ani mai in varsta, mai scazuse in inaltime si se mai ingrasase.
Si-a abandonat tara de care era atat de incantat incat chiar mergea sa schieze in ea si a plecat in Chile sa cante. Si baga binisor. Nu ne-a recunoscut, asa ca ne-am dus sa ne odihnim pentru ziua grea de poimaine.
Erau o caruta de trasee de facut prin el famoso Parque Natural de las Torres del Paine, dar fiindca nu avem 9 luni pentru America Latina ca francezii si evreii din bus si nici cort ne-am hotarat sa dormim la cabana de la poalele muntelui si sa facem un traseu de vreo 9 ore dus-intors pana la un Mirador. Buen. Pornim la drum de dimineata si vad o pestera pentru care platesc si 3000 de pesos chilieni. Spiritul meu critic grec se revolta impotriva celor 300 mc de pestera cu o publicitate prea mare.
In poza, nu stiu de ce, arata mai bine decat in realitate. Imi descarc nervii un pic pe un urs.
In schimb ce vad ulterior este ....
Bagam si 2 poze iola, vorba lui Vladut.
Pe un drum de apa ca asta trebuie ca si-au inchipuit vikingii ca merg dupa moarte.
O parte din Harciogu e cu noi, fiindca vedem si lame.
Mai vedem si o cascaduta frumusica. Ghida ne-a zis sa nu depasim indicatoarele cu ''Nu depasiti indicatorul, pericol datorita vanturilor puternice'', dar lucrurile mari in viata se obtin riscand.
Ziceam de munti, de natura, nu? Pai incepe.
Lamele lui Harciogu sunt peste tot si reusesc sa blocheze traficul.
Chilienii au norii un pic altfel.
Busul nostru mare si confortabil se schimba in sfarsit intr-un bus autentic. Cica toate sunt asa in Bolivia. Abia astept.
Dupa un somn odihnitor la cabana, ne trezim si mancam pentru a doua oara de cand suntem in America mancare gatita de noi - sandwich-uri cu conserva de peste, findca Vali e vegetarian. Prima oara a fost in seara trecuta. Am facut acest lucru nebunesc pentru ca mancarea era scumpa rau, chiar si dupa standarde vestice, iar noi suntem din..., dar mai bine nu ma gandesc. Singurul lucru folosit de la restaurant au fost 1 furculita si un cutit pe care personalul restaurantului ni le-a dat cu oarecare complezenta.
Este ora 6, suntem in picioare si pornim sa cucerim varful. Lucrez la corpul meu, conform idealului grecesc.
Observ totusi ca sunt destul de departe de acest ideal, fiindca ma opresc din 5 in 5 minute, gafaind, sa admir peisajul si sa fac poze cica. Muntele din dreapta este diferit de ce am vazut eu pana acum.
Tot admirand peisajul la fiecare 10 minute intram in vorba cu alti excursionisti. Alta treaba cand vorbesti cu alti excursionisti - nici nu stiu cand trece timpul si ajung in varf, dar imi dau seama ca sunt fara Vali. Fac niste poze excursionistilor si mai vorbim un pic.
Ajunge si Vali, facem poze si ne ofticam un pic ca e ceata.
Ziceai ca esti in Pirates of Carribean, doar ca in poze nu prea a iesit, nu stiu de ce.
Cand vad placuta cu drumul facut de mine sunt plin de mandrie.
La un refugiu am vazut ce se intampla daca il incrucisezi pe Doru Stanculescu cu Salvadore Dali.
Poate ati observat, desi ma indoiesc, ca nu am mentionat nimic despre bucataria argentiniana. Asta fiindca nu prea e nimic de mentionat, fiind mai fara imaginatie chiar si decat cea romaneasca. In Chile in schimb, bucataria e foarte buna sau asa mi s-o fi parut mie dupa 1 luna de bife de chorizo. Cand treceti prin Puerto Natale, mergeti neaparat in carciuma asta. Are doar 5 mese, e ieftin si se gateste foarte bine.
Tipul pe care il vedeti acolo este un englez din Leeds care a ajuns in Puerto Natale, a stat o zi si i-a placut asa ca a mai stat o zi si i-a placut in continuare, s-a insurat cu o localnica care avea carciuma asta - si treaba asta i-a placut si mai mult si dupa 10 ani a ajuns sa ne intalneasca pe noi.
O sa scriu niste chestii random despre ce am inteles eu din Argentina si ce mi-a placut mie pe aici. In primul si in primul rand tin sa va aduc la cunostinta ca sunt incredibil de asemanatori cu romanii.
Fiindca sunt maniac ii intreb pe toti argentinienii 2 chestii:
Qual es tu opinion de Cristina. Asta ii pune pe ganduri rau, imi zic ca e o chestiune muy larga si incep sa imi zica parerea lor. Am intrebat chelneri, soferi de taxi, fete de la receptie din hosteluri, fete care vand bilete de bus, vanzatori din chioscuri, oameni intalniti in hosteluri, oameni unde am stat cu couchsurfing, oameni care mancau la masa de langa noi, ghizi, orice om caruia i-am pus o intrebare despre directia in care mergem plus altii de care nu mai tin minte. Foarte politicosi mi-au raspuns toti. Sunt oameni carora le gusta, unora no le gusta. A, uitasem - Cristina e la presidenta de Argentina. Prin 2000 si ceva era haos politic in Argentina si au avut 5 presedinti in 5 zile. Ultimul a fost Nestor Kirchner, sotul Cristinei. A stabilizat situatia, a creat locuri de munca, dar latin fiind si-a bagat si bani in buzunar. Planul lui era sa fie el presedinte un mandat, sotia lui - Cristina - un mandat si tot asa 4 mandate, adica 16 ani. Smart, nu? Noooot. Fiindca dupa primul lui mandat, cam pe la sfarsitul mandatului Cristinei - in toamna lui 2010 - s-a intamplat ceva la care nu se astepta - a murit!!! Treaba asta a declansat o miscare emotiva puternica in favoarea Cristinei, de unde si Fuerza Cristina pe care o tot zic eu mereu spre disperarea lui Vali si enervarea unor argentinieni. Ei, Cristina asta si-a luat-o in cap si a inceput sa faca smecherii. Stiu ca m-am documentat - a semnat un contract cu Qatar-ul pentru nu stiu cate miliarde de dolari ca sa cumpere gaz de la ei la un pret cu mult peste pretul pietei, dar argentinieni s-au enervat si a scazut rau in sondaje - de la peste 50% prin toamna la vreo 35% acum. Are alegeri anul asta si nu si-a anuntat inca candidatura - trebuie sa si-o anunte in luna mai neaparat - dar bafta ei este ca toti ceilalti contracandidati sunt foarte varza. Are totusi impotriva ei toata presa. Uite o poza cu ea.
Mie mi se pare ca arata ca o actrita porno iesita la pensie - probabil Viril ar fi fost incantat de ea acum vreo 30 de ani. Orisicat, inca o data "Fuerza Cristina" de la mine, fara numar.
A doua intrebare este Y Malvinas. Cu o singura exceptie - un tip care manca la masa mea in Chalten - toata lumea a zis ca las Malvinas son argentinas. E bine ca e un lucru cu care sa fie 40 de milioane de oameni de acord. Ca l-am scazut pe tipul ala din Chalten si m-am adunat pe mine, matematicienii lui Peste ce sunteti.
Mass-media argentiniana
Nu stiu daca va vina sa credeti, ca nici mie nu mi-a venit la inceput, dar ziarele si televiziunile lor sunt mai varza decat ale noastre. Daca citesti ziarele si te uiti la televizor nu mai iesi din casa ca sa nu te omoare, sa nu te jefuiasca si sa nu te calce masini conduse de betivi. Eu am bantuit strazile noaptea prin toate locurile posibile si nu mi s-a intamplat nimic, de exemplu pana in ultima zi in care am stat in Rosario nici nu stiam cum arata Rosario by day. La televizor e o manie cu Gran Hermano si toate stirile sunt ceva de genul Stirile de la ora 5 de la Protv. Ca sa fiu corect trebuie sa zic ca German - tipul la care am stat in Rosario a avut carnetul suspendat de 2 ori pentru ca a condus beat si din cauza asta si-a vandut masina si mergea doar cu bicicleta. Iar Fede nici nu concepea sa conduca noaptea treaz. Deci un sambure de adevar exista in tot ce mint ziarele si televiziunile.
Las chicas
Oofff. Subiect muy largo, cerut de voi si indelung studiat de mine. Cele mai frumoase femei sunt las cordobesas si las rosarinas, adica fetele din Cordoba si Rosario. Am trecut prin orasele astea si pot sa confirm. E jale. Vizitati-le baieti. Sunt foarte pasionale. Dar, daca stati 2 zile in fiecare oras, cum am stat eu, o sa vedeti ca apucati doar sa vorbiti cu ele, sa va vedeti o data si dupa aia te apuca nervii ca tu pleci si ea te intreaba cand va ma intalniti si tu ii zici ca ai bus spre Chile maine la 3 si ea insista sa va vedeti la 2, nu stiu de ce, poate crede ca te face sa stai inca o zi si te apuca nervii si mai tare ca fata e draguta, dar asta e viata. Discutam cu o tipa la un moment dat si m-a intrebat daca am prietena. Ca sa vad ce zice i-am zis ca am si ea m-a intrebat daca imi iubesc prietena. Ca sa vad ce zice i-am zis ca da, adoptand o fata din asta mai rationala. Atunci ea mi-a spus ca daca i-as spune ei treaba asta cu fata aia rece ella me mata. Si tineti cont ca avea 30 de ani, divortata si cu 2 copii. Sunt super multe tipe asa - se casatoresc la 18 ani fiindca fac copilul fiindca prezervativul e pentru fitosi. La 23-25 de ani barbatul pleaca dupa altele y despus fiesta por 2-3 anos, fiindca au si ele dreptul sa se bucure de viata, nu? La 27-30 de ani incep sa caute iar un barbat stabil, fiindca e greu cu 1-2 copii. Nu mai stiu ce li se intampla dupa varsta asta fiindca nu a fost obiect de studiu pentru mine acest segment demografic si cate dintre ele isi gasesc jumatatea de portocala, cum se exprima Alinuta. Aveti grija ca se dau in vant dupa straini. O tipa pe care am intalnit-o in Rosario batea vreo 50 de km in fiecare weekend din oraselul ei pana in Rosario ca sa se intalneasca cu straini. Un pic mai disperate ca la noi, parerea mea. Puteti sa ziceti cu incredere ca sunteti din Romania, fiindca feed-back-ul este foarte bun. Eu ma prezint cam asa - soy de Romania. Ele se uita lung si zic Que lindo si adopta o fata mai nauca fiindca nu stiu nimic de Romania. Si eu, fiindca sunt smecher, zic Romania, Europa. Cam toate rad la treaba asta. Puteti sa o folositi si voi. Eu am inceput sa o folosesc si cu astia din vestul Europei. Ma intalnesc cu ei, discutam, ne hahaim si dupa aia cand le zic ca sunt din Romania, astora le cam pica fata si tac. Eu ma fac ca interpretez tacerea lor ca nestiinta totala vis-a-vis de Romania si nu ca le-ar fi frica ca le fur portofelul, asa ca adaug ca si cum as explica unui retard - Romania, Europa. Astia se cam ataca ca ii tratez ca pe niste retarzi si revenim iar pe picior de egalitate - oi fi eu roman, dar macar sunt mai destept decat el.
Fiindca sunt atat de mult asemanatori cu romanii, socul cultural este mic si in timp se reduce pana dispare definitiv. Pe mine m-a cam secat treaba asta, fiindca vreau sa vad chestii diferite cand calatoresc, nu Romania cu vorbitori de spaniola. Deci, daca cautati chestii exotice, nu veniti in Argentina. In schimb daca Sinaia este cea mai tare statiune de munte din lume si Mamaia este the shit pentru voi puteti sa veniti linistiti in Argentina ca sa va socati prietenii cu gusturile voastre exotice. Nu va faceti probleme, totul e ca la noi, doar ca esti tratat mai bine. Un fel de Bulgaria spaniolizata si mai pasionala si fara bulgari. Totul este mai scump decat in Romania cam cu 20%, iar Patagonia este scumpa pana la cer, dar fiind zona cea mai exotica a Argentinei am mers si am decartat si eu bani.
Tango-ul nu se danseaza in toata Argentina cum crede toata lumea ci doar in zona Buenos Aires-ului unde traiesc de altfel 20 de milioane de locuitori - 2 mil in Buenos Aires si restul in zona metropolitana. In restul tarii se asculta si se danseaza pe reggaeton, folklore si ceva rock. Rock-ul argentinian este cel mai tare din tot continentul si toate celelalte tari se raporteaza la el. Muzica lor folklore este chiar superba si au multe festivaluri, cum a fost cel de la Jesus Maria, unde am fost si eu.
A fost a doua oara in viata mea cand am crezut ca o sa mor. Prima data s-a intamplat cand aveam 15 ani si eram la Eforie Sud. Am intrat atunci in mare si am inotat cat am putut de mult in larg, iar prin cat am putut de mult inteleg ca nu mai puteam inota deloc. In momentul acela mi s-a parut o decizie inteleapta sa ma intorc la mal. Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi e greu sa fac un lucru cand nu mai pot si astfel am aflat cu adevarat ce inseamna sa iti depasesti limitele. Si am mai aflat ca in asemenea momente adopt o atitudine filozofica - ma uitam spre mal si vedeam toti oamenii aia fericiti si total indiferenti la faptul ca aproape ma inecam si mi-am dat seama ca asta este conditia umana - indiferenta egoista.
Deoarece am ajuns aproape sa mor a doua oara inseamna ca nu am murit prima oara pe litoralul romanesc - moarte nu prea spectaculoasa de altfel, ci era sa ma prabusesc cu avionul la capatul lumii. In primele 5 minute de zduguieli puternice ale avionului eram calm, dar panica m-a cuprins treptat cand zguduielile s-au intetit si avionul a inceput sa cada in gol cateva sute de metri la fiecare cateva minute. Am inceput sa am o transpiratie rece, cum am citit in carti ca trebuie sa ai si m-am bucurat ca am un card de credit gold cu asigurare de viata de 50.000 de Euro. Macar sa aiba maica-mea si frati-miu o mica alinare pentru pierderea mea. M-am bucurat si mai mult fiindca am vazut ca am o fire generoasa. Gandurile astea imi luasera mintea de la moarte si pluteam intr-o stare de automultumire cand, pe o desteapta de langa mine o apuca vomitatul. Treaba asta m-a adus cu picioarele pe pamant, adica pe podeaua avionului si, fiind o fire empatica m-am alaturat si eu vomitatului ei. Se pare ca eram multi oameni empatici pe acolo, fiindca in 5 minute o treime de avion vomita, creand o spirala vomitiva ascendenta care s-a oprit in momentul in care nici unul dintre noi nu mai avea ce vomita. Vomitatul asta a avut si o parte pozitiva, fiindca nu mai ingrijorat ca o sa mor, fiind prea extenuat. Nu stiu daca ati obserat, dar unul dintre efectele vomitatului este faptul ca dupa te simti ametit, aproape high. Asa ca ultimele 10 minute de zbor, intre terminare vomitatului si aterizare au fost ca si cum as fi bagat un joint. Apropo de aterizat - cand am aterizat in Buenos Aires toata lumea a aplaudat, cum se aplauda pe la noi. Cool!
Despre Ushuaia ce sa va zic - cel mai sudic oras din lume - treaba asta este o competitie permanenta intre diverse orase din lume, de unde se fac expeditii spre Antartica la preturi piperate - 3500-4500 USD pentru 11-14 zile. Oameni cool peste tot, in schimb, parca ca sa compenseze toate cacaturile astea, privelistea este A-MA-ZING. Stateam si ma uitam cate o ora si nu ma mai saturam. Aveti jos niste poze, am vazut si pozele de pe net, dar va garantez ca nimic nu se compara cu ce se vede in realitate. Este breathtaking, incantatoare, merveilleuse, maravillosa, glorious, magnifique.
Am facut 3 excursii
- in parcul lor national
- cu barca pe mare sa vedem lei de mare si pasari pe stanci
- sa vedem pinguini.
Mai jos niste poze din parcul lor national din langa Ushuaia.
Cu barca a fost bine fiindca sunt fascinat de vapoare, barci, etc si fiindca capitanul m-a lasat sa o conduc la intoarcere vreo ora pana la vreo 20 de metri de port. In timpul asta el statea cu spatele spre mal si era mai interesat de conversatia cu mine decat de directia barcii. Am luat treaba asta ca o incredere a lui in mine si nu ca o inconstienta.
Leii de mare si pasarile. Draguti, nu zic, dar nu m-au entuziasmat. I-am pozat si eu, ca toata lumea si am fost multumit ca nu era pe langa mine vreun gras barbos de 50 de ani cu un DSLR. Nu stiu daca ati observat, dar sunt o multime de grasi pe la 50 de ani, cu barba - ca sa fie clar ca poseda o latura artistica si cu DSLR-uri. Vorbesc rar, ca nu cumva sa pierzi vreun cuvant din platitudinile pe care le debiteaza. Eu am intalnit unul din asta in magazinul foto din Ushuaia. Era din Brasov si cand mi-a zis asta am simtit ca se crede superior ca nu sta in capitala si e ardelean. Pun pariu ca era si muntoman. Ii cazuse obiectivul in apa cand incerca sa-l schimbe si venise sa ia unul nou, de vreo 30 de cm. Hm, trying to compensate for somethin', Pa?
Parerea mea despre mosii astia fotografi:
- au devenit impotenti;
- s-au cam ratat in cariera;
- vor sa impresioneze cam ca un pusti de 15 ani. Doar ca pustiul o face pentru fete, dar astia chiar nu imi dau seama pentru ce o fac.
Deci, cum va povesteam, ne uitam noi la lei de mare si nu era nici un fotograf barbos prin preajma. Ma simteam chiar bine, dar mi-am dat seama ca treaba asta cu uitatul la animale nu ma incanta. La bunica-mea la tara sunt o multime de ciori, vrabii si in curtile oamenilor gaini, rate, gaste, etc. Nu se inghesuie nene turisti sa le pozeze. In schimb aici, buluc. Chestie de marketing. Mi-am explicat asta doar prin faptul ca i-a pacalit cineva sa dea 30 de Euro sa vada pasari asa ca o pozezi si zici ca e misto ca sa nu iti para rau de bani. Chiar si eu am facut poze.
Pinguinii au fost mai cool, fiindca sunt super comici, vorba lui tanti Vali de la tara de la mamaie.
Ma apucasem sa va zic de parcul Tierra del Fuego. Super peisaje, vedeti mai sus. Aici am zis de vreo 100 de ori "Fuerza Cristina" si "La Malvinas son argentinas" spre incantarea lui Nahuel - un argentinian cu care ne-am imprietenit si a ghidei.
Ghida chiar era fascinata de pronuntia mea si de cat de mult ziceam eu chestiile astea si a zis ca vrea sa ma cunoasca mai bine seara in "Dublin"- barul local - dar eu am vazut ca e o vaca neserioasa si nu m-am bazat pe faptul ca o sa vina ea. Am facut bine, fiindca a iesit mai mare distractia. Treaba cu "Fuerza Cristina" am mai incercat-o si altadata, dar capitanul vasului nu era fan deloc si chiar a cam regretat ca ma lasase sa conduc barca. Singurul lucru care nu mi-a placut in Ushuaia a fost faptul ca a fost frig.
Postări
