Tovarasi, m-am mutat pe www.macrameu.ro!

Ar trebui sa fii directionat automat in cateva secunde. Daca nu, te rog apasa aici.

Ma ocup cu turul lumii - momentan prin America de Sud, iar dupa vedem. Probabil Asia.

vineri, 26 august 2011

La Paz

Tovarasi, va promisesem sa va povestesc despre La Paz, dar evenimentele din Brazilia au fost prea tulburatoare pentru a le ignora. Reinnod firul povestii boliviene. Iau avionul din Sucre spre La Paz. Iaca si niste peisaje boliviene de la inaltime.







In general ma cam feresc sa iau taxiul de la aeroport spre oras fiindca e scump si nu imi cade trena daca merg cu busul. Dar Bolivia e atat de ieftina incat imi permit. La Paz-ul este breathtaking de la inaltime si aici se vede avantajul taxiului -  ii zic sa opreasca ca sa fac niste poze. Bolivian cuminte, opreste.






Ajung la hostel, il iau pe Vali de-o aripa si mergem in recunoastere prin oras. Suntem in centrul orasului si totul este un bazar imens. Abia avem loc sa mergem pe trotuar de atatea tarabe. Bolivienii, cel putin cei din La Paz, par sa fie destul de culti, fiindca sunt vreo 20 de tarabe cu carti incepand cu cele de dezvoltare personala si terminand cu Isabel Allende, Llosa si Marquez. Preturi - 20-30 de bolivieni. Rupere, le-as lua pe toate, dar mai am multe luni de umblat si nu vreau sa le car in carca. Trecem pasarela peste strada principala si ajungem in bazarul original. Dupa ce ne uitam si ne tot minunam cum reusesc microbuzele si masinile sa treaca prin haosul asta uman si  mercantil incepem sa cautam o locatie de alimentatie publica pentru a ne potoli foamea. Tovarasi, in La Paz nu mergi pe strazi, urci. Cand ai ajuns in capul strazii ai senzatie de vertij daca te uiti de unde ai pornit. Parca as face escalada si nu promenada pe strada. Dupa ce parcurg 2-3 strazi deja ma doare capul de la efort. Sunt totusi la 3600 de metri altitudine. Obositi de mers, de altitudine, de haosul de pe aici cedam psihic si intram intr-un restaurant scump. Scump dupa standarde boliviene. Restaurant scump in La Paz inseamna restaurant cu specific international si fiindca Vali a lucrat la un moment dat prin Algeria si e nostalgic dupa vremurile alea am intrat intr-un restaurant arabesc. Preturi - 30-40 de bolivieni felul de mancare (3-4 Euro). Patronul restaurantului este un irakian de treaba si suntem serviti chiar de el. Sunt socat si amuzat cand vad ca meniul este in spaniola si evreieste. Normal ca il iau la intrebari - Ce parere ai despre evrei? - Sunt niste clienti buni, zice el. Si probleme ceva cu ei? - Nada, platesc. Nu reusesc sa trezesc deloc instinctul razboinic in el asa ca ma rezum sa comand. Vali observa o micuta biblioteca musulmana si ma cufund in cititul cartii despre Rolul femeii in Islam. Am un feeling ca aceasta carte rezoneaza cu niste chestii profunde din subconstientul fiecarui barbat dar societatea (mama si prietena/sotia) si spoiala de civilizatie il fac pe fiecare barbat sa exclame - Vai ce barbarie, cum sa tratezi femeile asa? Feministele ar da in balbaiala citind doar 2-3 propozitii. Terminam de mancat la timp ca sa nu suportam galagia celor 15 evrei care intra in restaurant. Irakianul ne-a abandonat total cand au aparut astia si par sa se inteleaga excelent. Nu am facut nici o poza, dar as pune un mare afis cu meniul asta cu mancaruri arabesti in evreieste la urmatoarea intalnire palestiniano-israeliana. Si as proiecta filmulete cu discutia super prietenoasa in spaniola a unui irakian cu niste pusti evrei care abia au terminat armata si care au ales, subliniez, au ales sa manance intr-un restaurant arabesc. Sa faca hepatita mecanica toata Al-Qaeda.


Dam o tura prin oras si il vad pe un baietas care se agita sa faca pe Michael Jackson.





E seara asa ca vrem sa testam viata de noapte pe aici. Se pare ca viata de noapte este importanta pentru lapazieni, fiindca exista indicatoare cu barurile. Mateo, existi si pe aici.



Luam barurile, carciumile si discotecile la rand dar activitatea este extrem de redusa pentru ca este inca devreme. Suntem obositi de umblat si de lipsa de activitate petrecareata asa ca ne indreptam spre hostel. Dar, nu te pui cu karma. Fix cand intram noi in hostel ies fetele de la receptie cu un argentinian. Ma las repede convins sa merg. Era clar ca trebuia sa ma intalnesc cu ele in poarta hostelului pentru ca astfel am ajuns in clubul in care aveam sa intalnesc una dintre fetele de prin America Latina care mi-a placut cel mai mult - vreo 2 luni a fost chiar pe pozitia numarul 1. Dar eu nu stiam inca treaba asta si cand ajung in discoteca stau la inceput cu prietena fetei de la receptie. Dupa cateva switch-uri de fete facute cu israelienii din discoteca, le abandonez pe receptionerele noastre, fac echipa cu un evreu si ma indrept spre 2 fete inocente.



A ramas foarte suprinsa cand am si sunat-o a doua zi. Mi-a aratat orasul, care pana la urma e frumusel. In La Paz am vazut La Cisne Negra (Lebada neagra). La mall chiar.

A doua zi am fost si la Cholita Wrestling. Adica wrestling de muieri. E chiar o tampenie mai mare decat wrestling-ul normal, fiindca amuzamentul apare cand niste femei grase ii bat pe niste grasi. Un mare business prin sala era vanzarea de popcorn si bauturi racoritoare cu care sa arunci in luptatori si luptatoare. Care bineinteles ca au desfacut si ei la un moment o sticla de Pepsi si au turnat-o pe gringosii din primele randuri. Timp si bani pierduti aiurea. Mai bine mergeam pe El Camino de la Muerte cu bicicleta. Singura chestie buna de la Cholita Wrestling-ul asta a fost cresterea self-esteemului. Cred ca eram cel mai destept om din toata sala aia. De la distanta. Distanta mare. Fiind destept m-am gandit ca poate asa gandesc si altii de acolo. I-am cautat din priviri, nu i-am gasit si m-am simtit si mai bine.


Cea mai veche si mai smechera cultura din Bolivia a fost cultura Tihuanaco. Din pacate, la fel ca si incasii, nu scriau. Si fiindca incasii au venit prin in secolul XV peste ei au cam disparut si traditiile orale si mare parte din obiceiurile lor. Au ramas orasul asta si felul smart de cultivare a pamantului. Faceau recolta la hectar mai mare decat agricultura moderna. Se apropiau de recoltele tovarasului Ceausescu. Ba chiar au fost ani in care chiar l-au depasit.






















Daca nu ar fi trebuit sa ma intalnesc cu Adina in Puno peste 2 zile viata mea ar fi luat alt curs. Ramaneam in La Paz, incepeam sa studiez cultura Tihuanaco in profunzime, ieseam cu Marcela la picnicuri prin parc si nu mai ajungeam sa cunosc Brazilia. Dar fiindca stabilisem cu Adina de 3 luni de zile sa ne vedem in Puno si batuse fata tot Peru din nord in sud ca sa ne vedem, m-am despartit de bolivianca si am mers cu aventura.








Un comentariu:

  1. Frumos mesajul de pe tricoul tau. Cred ca primeai gratis serviciile celor pe care le ajutai prin aceasta reclama. AdiV.

    RăspundețiȘtergere