Prin jungla - Iquitos

Fac un pic un arc peste timp si spatiu si ajung in Iquitos. Aceasta frumoasa urbe peruana este localizata pe cursul raului Amazon, fiind recomandata in unanimitate ca locatia cu cele mai caliente fete din Peru. In aceasta urbe sunt putine masini, raritatea lor conducand la ridicarea statutului social al posesorului. Asa ca sunt o multime de mototaxi. Fiind eu familiarizat din Cambodgia cu aceasta forma de transport si aducandu-mi aminte cu duiosie de soferul nostru Sak care ne-a fost ca un fel de frate am oprit eu un baiat cu un mototaxi. Il examinez rapid si il intreb cat ne ia pe seara ca sa ne duca peste tot. Sta, se gandeste si cand il vad ca ezita ii zica ca ii dau mancare si bautura gratis pe perioada cat e in simbria noastra. Asa ca 20 de soli pe care ii propun eu i se par OK. Imi trece prin cap din cand in cand daca pot sa am incredere intr-un om pe care il cheama Omar, si ma cam asteptam din cand in cand sa arunce mototaxiul in aer, dar nu a facut-o. E bine. In seara respectiva facem un pub crawling si obositi de plimbat mergem acasa. A doua sau a treia zi mergem sa vedem jungla amazoniana. Portul de jungla mai jos si daca au ajuns sa scrie si pe barci...

Ghizii nostri - Samanta si Elix.

Boon. Ajungem pe o insula pe Amazon unde e un mic parculet cu animale. Fiind eu mai antropologic asa ma induioseaza anuntul catre Sr Morador.

Continuam spre parculetul cu animalute.

Avea 15 ani, dar stiam de la Eli si de la multi altii ca pe aici, in zilele si noptile lungi de ploaie nu prea ai nimic de facut in coliba. Adica ai, ca de asta ajung gravide la 11-12 ani. O intreb daca e mama, zice ca nu, o intreb daca are prieten, zice ca nu, deci e fata serioasa nu e vreo parasuta, o intreb daca ii place de mine zice ca da. Nu stiu daca minte si nu stiu ce inseamna la ei ca le place de cineva - ii zic ca ma intorc in 3 ani, sa faca bine sa ma astepte. Se da timida. Ma transform instantaneu in idolul lui Eli care ma crede foarte smecher cu femeile.

Inainte sa intram in parculet vazusem o scoala si aveam o obsesie mai veche sa vad o scoala peruana. Eli imi zice ca nu e timp, ca suntem pe orar - ma lasi, e America Latina, cu cioace din astea vii tu la mine, nu domne, hai nu e timp. Cedez.

Intrarea in parculet este pazita de o pasarica foarte calma in aparenta care sta fix pe poarta de intrare, dar suntem avertizati de Samanta ca devine foarte turbulenta daca i se pune pata. Si din ce motive i se pune pata? Nu stim, asa ca aveti grija. Baaa, ai innebunit?! Pai si ce facem? Pai intram calmi fara sa o tulburam. Fiind nervos ca nu ma lasase sa intru in scoala am mers pe strategia ca cea mai buna aparare este atacul asa ca am deschis atat de puternic poarta ca s-a speriat si a sarit pe gard. Who's your Daddy!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Parculetul e frumos cu atractii specifice.

Pesti astia sunt cei mai hulpavi pesti vazuti de mine. Fata de puturosii de crocodili astia erau fulger. A, de crocodilii aia mici, care erau mai rapizi decat aia mari, mi-am batut joc aruncandu-le ramurele si pietricele in tarc. Se repezeau la orice, fara sa invete deloc.

Si cam asta e parcul. Ma rog, mai era o constructie ca un post de observatie pe care isi pusesera cortul niste gringas care ne-au ignorat cand am inceput sa le urlam catre ele Chica, que tal. Proaste.

Ne intoarcem noi la barca, dar de data asta ii zic lui Eli ca eu merg sa vad scoala. Adica nu doar ii zic, dar plec spre scoala. Incepe anarhia. Copiii, in delir ca vad gringos, incep sa tipe, sa imi zica sa ne facem fotografii si culmea, nu ne cere nimeni bani.

Cu cateva zile inainte fusese El Dia de la Madre - va aduceti tovarasi aminte cum si ce mai scriati si voi de 8 Martie?

Ma uit intrebator spre domnul de la poarta care imi zice ca Intra tovarasu daca vrei sa vizitezi.  Asa ca intru in sala de clasa si copiii incep sa urle ca la balamuc.

Ne facem poze cu ei si dupa aia il intreb pe domnul invatator daca pot sa predau un pic.Preda tovarasu ca te vad calificat imi zice el. Boon. Scriu mare pe tabla ROMANIA. Stiti ce e? Intrebarea e retorica fiindca ei sunt in clasa a doua sau a treia si habar n-au asa ca le zic repede ca sa nu ii fac de ras ca e tara mea. Si fiindca invatatura trebuie intotdeauna asociata cu o rasplata imediata le zic ca ii dau 5 soli celui care imi zice capitala Romaniei. Tacere pret de 1 secunda si unul, caruia ii prevad un mare viitor, imi zice ca e Iquitos. Bravoooo babaiatule. Ma caut in buzunare, am 2 monede de 1 sol si ii inmanez viitorului Seinfeld al Peru-ului monezile. Asta le ia extaziat, isi da cu ele in cap ca sa le incerce daca sunt veridice si pleaca parca pasind pe nori. Peruanul din Lima cu moaca de gringo (limeno se zice) se intoarce cu 3 pungi de pufuleti si incep sa pierd teren in atentia copiilor. Ies afara si vad 2 babete care vindeau aceleasi prostii care se vand in toate scolile din lume - inghetate ieftine si tot felul de produse de panificatie cu succes cand esti la varsta inocentei. Il intreb pe Eli cum se cheama inghetatele. Curichi. Cat costa? 20 de centavos. Ca la poker, merg all-in si tip Curichi para todos. In 2 secunde cei 15 copii de langa mine se transforma in 70!!! A venit toata scoala. Problema nu era ca nu aveam 14 soli, ca aveam, ci ca nu aveau babele atatea curichi. Decid sa imbin utilul cu placutul si le zic ca pentru imbunatatirea relatiilor inter-sexe si pentru cresterea inteligentei emotionale o sa le dau un curichi la 2 copii - baiat si fata. Ii alegem eu si Eli si cuplurile pleaca fericite tinandu-se de mana si lingand curichiul. Mi-ar facea placere ca aceasta actiune sa puna peste ani bazele unei prietenii curate care sa se transforme ulterior in celula de baza a societatii - casnicia. Poate isi vor aminti ca totul a inceput cand acel gringo un pic loco a calcat in scoala lor. Luat de val, descopar ca impartisem toti curichii si eu nu mai aveam. Babele mai produc inca 4 ca sa rotunjim totul la 10 soli - ca le-am luat si pufuleti si alte chestii. Intru prin clase nestingherit - deja sunt o celebritate - si dau curichi si la profesoare. La poza de final, copiii ma intreaba cand ma intorc.

Le zic ca in 3 ani si plusez - tovarasi voi candida la presedintia Peru-ului iar sloganul meu va fi Curichi para todos. Astia incep sa tipe toti Curichi para todos. Delir. Chiar si babele indigene erau usor amuzate, iar corpul profesoral feminin ma soarbe din ochi. E un vis. Vis curat. Offf, plec spre barca si spre realitate. Mai strig pe drum din cand in cand Curichi para todos, dar parca nu mai e la fel.

Ajungem la lodge-ul nostru unde ma intalnesc cu cel mai serios baietel din lume si unchiul si mamicuta lui. I-am cerut sa imi dea si mie ceva dulce si mi-a dat.

 Si fiindca tripul e de doar 1 zi, cat timp se prepara mancare noi bagam o ora cu barca prin jungla. Cool, mai ales ca barcuta mea lua apa la cea mai mica miscare. Avem si un fund taiat de plastic de Inka Cola care servea ca sa arunci apa din barca cand se umple. L-am folosit din plin.

Ne intoarcem, mancam, dupa niste negocieri intense bucatareasa imi aduce o bere (630 ml) din rezerva barbatului ei. Imi cere 7 soli - in oras e 4 - ii zic ca ii dau 4 ca asta e pretul, ea imi zice ca nu lasa sub 6, hai ma femeie, lasa la 5. La final, boier, ii dau 6 soli. Negociez doar ca sa ma mentin in forma, nu o sa ii iau femeii 1 sol cu care poate sa ia...sper sa ia niste lucruri folositoare.

A mai fost si o vizita la bastinasi amazonieni care s-au prostituat pentru noi, adica au dansat, ceea ce la ei inseamna sa mergi in cerc tinandu-ti mana pe umarul celui din fata si sa urli ritmat. Am suflat si eu ca toti gringosii de acolo la tinta cu o teava in care era o sageata. A treia oara am nimerit copacul si l-am nimerit si a 4 oara. Bineinteles ca au incercat sa ne vanda masti, diverse artefacte care nu mi s-au parut ca mi-ar putea folosi la ceva si tevi de tras cu sageti - ce e interesant ca teava folosita ca demonstratie functiona dar celelalte nu mergeau. Tuberoanele folosite de noi in copilarie ca sa tragem cu cornete mi s-au parut la fel de bune.

Baietasul cu soricelul pe cap mi se parut mai smecher decat noi toti de acolo inmultiti cu 1000000000.

In rest chill - o maimuta hoata si betiva care a fost fugarita de proprietar fiindca se pare ca maimutei chiar ii dauneaza bautura

 si o anaconda.

 

Ce vedeti voi pe acolo pe jos, unde curata baiatul ala este vomitatul sarpelui care mancase oua si i se facuse rau sa tot fie plimbat de la turist la turist. Macar a vomitat pe un american. Good snake:).

 Amazonul la intoarcere - bonitoooooooooooooooooooo

Seara a fost bine, Omar ne-a arat Iquitosul. O cursa e cam 1-2 soli, el face cam 40 de soli pe zi, bani pe care ii da maica-sii fiindca tot ea a cumparat mototaxiul. Majoritatea clientilor sunt oameni care doar vor sa se plimbe si sa se racoreasca. Boem oras. Are si o prietena careia i-a platit studiile si care cica arata bine - nu stiu, ca nu am vazut-o, fiindca a avut el o prietena odata, el zice ca erau doar prieteni dar eu cred ca erau mai mult si a prezentat-o unui gringo y se fue. Baiat de treaba Omar asta.

Imagini bonus - noul meu look.

Sucre - una encanta

Calatorii intalniti de mine se impart in mai multe categorii. Aici o sa pun cateva si cand o sa imi aduc aminte si o sa mai intalnesc tipologii care imi plac sau ma enerveaza va zic tovarasi. E asa:

- tinerei intre 18 si 23-24 de ani. Ma intreb cand ii vad daca asa de prost eram si eu la varsta asta si cu tristete ma gandesc ca probabil ca da. Si mai nasol este cand se angajeaza in diverse firme si li se sufla in panze pentru incurajare ca tinere sperante. Cum imi zicea un om mai destupat - un tanar entuziast poate face mai multe belele intr-o firma decat unul rau intentionat. Ecologia si mediul ambient sunt religia lor fiindca Dumnezeu nu mai este la moda acum. Multi sunt vegetarieni, fiindca in capul lor sec considera ca animalele sufera cand le omori dar plantele si pestii nu. Cand cineva de pe aici este necivilizat, nesimtit, needucat sau pur si simplu batut in cap nu este vina acelui om. Acel om este OK. Este vorba, se pare, de diferente culturale. Asa este obiceiul in tara asta, ce vrei?,  sa se scuipe si sa se sufle mucii pe strada. Parerile astea tembele circula prin aer si se iau mai repede decat virusul A1H1. De citit carti nu citesc, fiindca nu au nevoie - cunosc tot ce trebuie sa citeasca, iar acum bantuie prin lume ca sa vada daca treaba e in realitate cum e in capul lor. Si normal ca e. Ca daca vrei sa vezi mori de vant in loc de balauri poti. Daca au pasiuni comune - muzici, filme, bere, fete - se poate vorbi cu ei. Daca sunt normali si cu chestiile astea sunt de evitat mai rau decat americanii.

- americanii - cand aud accent american si vad ca mai au si intre 18 si 24 de ani nici nu ma mai obosesc sa deschid discutia. Exista bineinteles exceptii de la aceasta regula - daca au studiat sau trait mai mult de 3-4 luni in Europa sau America de Sud. Am  intalnit de exemplu o americanca de vreo 23 de ani in Buenos Aires care studiase psihologia in Lima. In principiu evit psiholoagele fiindca muierile astea fac facultatea asta ca sa isi studieze depresiile sau complexele, dar fata asta era OK. Din pacate mi-am dat seama de lucrul asta doar retrospectiv.

Tovarasul Epicur zicea acum 2000 de ani ca ajungem sa cunoastem fericirea si placerea fiindca cunoastem durerea si suferinta. Dupa nervii si intrebarile ce caut eu ma in Bolivia, ajung in Sucre. Alt aer tovarasi, cu totul alt aer. Drumul a fost tranquil si am facut cateva poze la plecarea din Potosi, ca sa nu raman cu impresia ca nu am pozat pe acolo.

Si ajung eu in Sucre si vad fete simpatice, unele chiar frumoase, imbracate in haine frumoase si unele chiar mirosind a parfum. Paradis. Mergeam pe strada si era o incantare iar cand ajung in piata centrala - speachleass.

Ma informez ulterior si aflu ca Sucre a fost unul dintre cele mai vechi orase din America Latina, locatia celei de-a 4-a cea mai veche universitate de aici si fosta capitala a Boliviei. Acum a ramas aici doar puterea juridica, motiv pentru care au o strada unde sunt doar cabinete de avocati si o strada unde sunt doar cabinete de notari.

Nu cred ca am mai avut o placere mai mare ca atunci cand am intrat intr-un restaurant frumos din centru si am comandat mancare normala si un ruso blanco. Cred ca aveau si wi-fi.

Toparceanu avea dreptate cu "locuinta mea de vara e la tara si-acolo era sa mor de urat si intristare". Multi oraseni ridica in slavi frumusetea ruralitatii si a peisajelor salbatice ale naturii dar dupa aia tot la oras se intorc sa traiasca, lucru care arata o specie raspandita de oameni - idealistul practic si comod. O sa va explic alta data cine si cand a creat si introdus tampenia asta de parere in lumea occidentala si cum se numeste acest concept.

Fiind intr-o perioada de chill m-am dus sa vad si un muzeu care s-a intamplat sa fie muzeul militar. Si ne plimba soldatul ala pe acolo pe noi si pe doi chilieni sa ne arate tunuri din diverse razboaie. Domne, nu cred ca este o chestie mai deprimanta decat sa fii soldat in armata boliviana. De la independenta de Spania, din 1810, nu au mai castigat nici un razboi. Si au avut destule. Au luat bataie pe rand de la Chile in razboiul Pacificului in secolul XIX desi Bolivia se aliase si cu Peru, dupa aia au luat bataie de la Brazilia iar dupa aia au luat bataie de la Uruguay sau Paraguay. Bineinteles ca la fiecare razboi au pierdut diverse parti din teritoriu, printre care inclusiv accesul la mare catre chilieni. Glorios, nu? Nu stiu de ce se mai cheltuie bani pentru armata in Bolivia. Mai bine cumpara niste bere de banii aia. Cand le-am zis treaba asta chilienilor si am mai si inceput sa radem, desi era departe de noi, soldatul si-a dat seama si s-a carat cam nervos. Din ce am citit prin ziare, Evo Morales i-a dat in judecata pe chilieni pe la Tribunalul International si prin alte locuri acum vreo 2 luni pentru ce au pierdut acum 100 si ceva de ani. Evo asta este presedintele Boliviei, primul presedinte indigen din istoria Americii de Sud. Bravo Evo. 

Muzeul militar este construit in fosta universitate din secolul XVI. Nu stiu voi, dar eu ma innebunesc dupa tipul asta de cladiri.

Am incercat sa iesim si prin cluburi, dar puteau asa de rau, inclusiv cele de fite ca m-am dus acasa si am citit.

Maine va zic de La Paz.

Cap compas - Potosi

Mi-am dat seama care este diferenta dintre o tara civilizata si o tara varza. Nu are nici o legatura cu nivelul economic, nici cu faptul ca e o democratie sau cu alti indicatori ONU. E simplu tovarasi - cat de mult se zambeste. Daca vrei sa fii mai catolic decat Papa, aduni minutele de zambet ale locuitorilor si faci o medie ponderata. Alta cale e sa iesi pur si simplu pe strada si sa te uiti la oameni. Smechera chestie, nu? Fucking works. Si mai e o chestie - intr-o tara civilizata oamenii sunt mai ospitalieri, mai comunicativi si mai putin alienati la tara. Cand te muti spre oras ar trebui sa dai de oameni cu mai multa carte dar mai inglobati intr-un sistem care cere de la ei mai mult decat pot sa duca si nu chiar lucruri pentru care omul a fost facut - hence alienarea si graba constanta si cu toate astea insatisfactia. Romania sta bine si la ras si la ospitalitate. Sta chiar atat de bine ca probabil ne-am gandit ca nu are rost sa ne mai chinuim cu industria si agricultura. Lasa-i pe japonezi si nemti sa fie harnici si tristi. Unde vreau sa ajung cu aceste consideratii? Dupa criteriile enuntate mai sus Bolivia pica prost. Asa ca, mergand eu spre orase din ce in ce mai mari si mai civilizate nu am putut decat sa ma bucur. Ma gandeam ca Bolivia ar intra in aceeasi grupa de tari cu tarile scandinave, Germania si alte tari asemanatoare, dar nu pot sa mananc rahat si sa zic cum sunt aia la tara, fiindca nu stiu. Asa ca am bagat-o direct in grupul de tari necivilizate care m-au enervat.

Booon, revenim pentru ca deviasem. Tanti Amalia si soferul cel amabil ne-au lasat in Uyuni, orasel de vreo 20.000 de locuitori care are ca biznis sa duca si sa aduca oameni la salar-ul din Uyuni. Oamenii sunt mai putin tarzanizati si se poate vorbi aproape normal cu ei ceea ce si fac. Si facand eu acest lucru aflu lucruri triste - toate busurile son llenos pentru urmatoarele 3 zile fiindca e carnaval nene. Incep sa vorbesc cu soferi de taxi carora se propun sa ne duca la Potosi. Gasesc unul care imi cere 500 de bolivieni (adica 50 de Euro), dupa ce pana atunci doar 2 zisesera ca ma duc si imi cereau 700 de bolivieni. Vali, om chibzuit, zice sa mai cautam oameni ca sa dam mai putin si asa ajungem sa dau de Chica si Daniel - 2 chilieni care mergeau si ei prin Bolivia. Le explic ca destinatia lor - Ururo - este greu de atins, asa ca decid sa mearga cu noi. Chica de fapt se numeste Natalia, dar imi zice ca toata lumea ii zice Chica fiindca este chica, adica micuta. Bine bre, asa iti zic si eu. Este extraordinar de disperata la vorba si la port si dupa niste haladuit cu ea vreo 10 minute decid ca there's no fucking way sa ma combin - m-ar obosi muuult prea mult. Am ajuns in Uyuni la ora 12 ziua, e cald, e bine, dar s-a facut deja ora 16 si soferii ne cam dau flit - drumurile intre orase pe aici nu sunt asfaltate, asa ca nu putem merge decat cu un jeep. Baietasul ala care imi ceruse 500 inainte imi cere 700 acum si nu pare foarte entuziasmat sa ne duca. Cand afla ca suntem 4 si ca avem si mochilas ne saluta cu multa stima si se care. Orasul este el linistit, dar mi-am pus in cap sa plec de aici asa ca imi continui calea. O tanti care ne-a vazut ca ne strofocam cu plecarea ne zice ca ne duce un jeep de la agentia ei. Pretul - 1200 de bolivieni. Impartit la 5 - ca a mai aparut si o localnica - iese 240 de caciula. Daca mergeam cu busul ne costa 40 de bolivieni de caciula. E mult asa ca tot caut taxiuri care sa ne duca mai ieftin, dar toti se feresc fiindca drumul e nasol si imi explica ca nu mai exista benzina momentan decat la bolsa negra. La ora 18 ne hotaram in sfarsit sa luam jeepul si tanti ne zice ca jeepul ajunge la agentie al tiro, adica imediat. Frateeeee, spaniolii au facut treaba buna aici in America Latina, fiindca al tiro asta se transforma intr-o ora si jumatate. Ma mananca in fund sa probez coca, asa ca mestec vreo jumatate de ora. Nu simt nimic, sper sa nu fie o chestie care sa aiba efect doar la localnici. 

Ajunge si jeepul, ne pune mochilele sus si eu observ ca localnica noastra cara o patura cu ea. Si imi dau seama ca nu are importanta ca ziua sunt 35 de grade, suntem in Bolivia, unde totul este peste 2500 de metri. Noaptea e frig, asa ca ii zic ca vreau si eu din patura ei, lucru care ma salveaza de degerat pe drum. Plecam la 19:30 si tanti imi zice ca o sa ajungem la 12 noaptea. Nasol ca mergem noaptea si nu putem sa vedem peisajul care pana acum fusese chiar magnific. Pe la 10 noaptea ne plictisim de vorbit asa ca ma bag la somn. Adica incerc, fiindca coca functioneaza tovarasi. Este cea mai ciudata senzatie din viata mea - sunt obosit rau, simt ca vreau sa dorm, sunt si plictisit, deci ingrediente ar fi pentru un super somn. Numai ca am o stare din asta intermediara care dureaza ore in sir. Este misto daca ai ceva de facut, dar neavand incep sa gandesc. Asa dezvolt teoria prin care explic prin coca de ce sunt bolivienii asa. Cred ca v-am mai zis-o, dar Ubung macht der Meister. Treaba sta asa - creierul are nevoie de somn si de odihna. De-asta dormim noi. Tot bagand bolivienii coca in ei, dorm mai putin, creierul nu mai apuca sa se odihneasca suficient si atunci intra intr-o fel de hibernate, functionand cam la 50%. De-asta, atunci cand intru intr-o tienda ca sa cumpar ceva, mi se raspunde cu un delay de 2 secunde mereu. Dupa ce elaborez teoria asta, nu mai am nimic de facut, toti dorm, soferul baga coca si ma distreaza un pic ca greseste drumul. Fiindca drumul asta e mai cu hartoape decat un drum de tara si bagati de seama ca leaga Uyuni de Potosi, adica 2 orase maricele. Ajungem in Potosi la ora 3 noaptea in loc de 12 si taranul de sofer ne lasa in centrul orasului si ne zice ca i se strica jeepul daca merge pe pantele din oras. Bai tarane, dar pana acum pe ce ai mers, pe Autobahn? Nu vrea nici cand ii zic ca ii dam bani, asa ca trebuie sa luam un taxi. La hostel chica pune ca este din Romania si la iscalitura mazgaleste vreo 2 minute. E bine ca doamna de la receptie ne priveste cu indulgenta. 

Ca evenimente importante a doua zi au fost ca Daniel, Vali si Chica au gatit in camera si eu mi-am adus contributia aducand cubiertos de jos.

Ea e Chica. Adina zicea ca arata ca o diavolita si Adina in principiu cam ghiceste oamenii.

Fiindca ploua si era frig, am bagat o baita de vreo 4 ore intr-o apa mai termala numita Ojo de Inca.

Carnavalul continua.

A mai fost misto si cand am mancat si a venit chelnerul beat mort si cu unghii murdare sa ne serveasca. Dupa ce ne-a luat comanda ne punem hainele la uscat si noi la asteptat. Cam dupa 20 de minute ma gandesc ca e ceva dubios si cand ma duc dupa el il gasesc dormind pe un scaun dupa un perete. Fratele meu, comanda noastra. Aoleu, ia-ma usor, a fost carnaval aseara, stai ca ma duc acum. Am intrat dupa el in bucatarie ca sa fiu sigur ca da comanda si m-am bucurat ca bucatareasa nu era beata. Cand a venit cu farfuriile de supa se clatina ca in comediile proaste cu betivi si aproape ca a varsat mancarea pe noi. S-a dus imediat la somn asa ca atunci cand a trebuit sa platim nu l-am mai trezit si am platit la patron direct, care nu parea suparat deloc ca angajatul lui era beat mort. Probabil se bucura ca venise la munca si il privea ca pe un tanar talent. E si asta o perspectiva. In afara de asta va mai zic ca Potosi a fost unul dintre cele mai importante centre de minerit din America Latina dar a decazut dupa inchiderea minelor din anii 80. Cladirile sunt foarte frumoase si arata ca trecutul a fost glorios. Autogara in schimb - lux nene.

Urmatoarea destinatie - Sucre, vechea capitala a Boliviei. Mai multe maine. Besos a todos.