Hacer dedo - Mudanza camion

Cuidate Ion - Don Juan cu Mudanza catre mine in Copiapo

 

Ma trezesc dimineata la 8 in La Serena spre surprinderea señorei Rosa, imi iau bagajul si merg sa mananc ceva care se va dovedi cea mai proasta friptura de pui din Chile. E bine ca e asa fiindca ieri s-au intamplat doar lucruri bune si trebuie sa se mai compenseze cumva. Ma intorc spre statia de benzina de unde am plecat aseara si vad orasul in trecere. Ieri seara aveam impresia ca intrasem in cel mai party town, fiindca erau numai cluburi si carciumi pe unde am mers. Orasul e linistit, dupa cum ii zice si numele - La Serena - si are chiar si o zona pietonala. Buen, ma apropii de statia de benzina si observ un nene care seamana cu unchiul meu de la tara - mosul din deal. Mosul asta al meu se imbata saptamanal si atunci ne aducea mie si lui frati-miu suc de la bufetul satului, lucru care nu il scapa de injuraturile mamaia-mi, care o plangea pe matusa-mea ca s-a maritat cu un betiv care stia doar sa bea si sa cante la clarinet. Nu mai avea clarinet, cred ca il vanduse pentru tuica. Si cand ma apropii la o distanta potrivita pentru comunicare vorbita il intreb daca e sofer si daca ma ia si pe mine. Discutii, sunt din Romania, el merge pana in Copiapo, super, hai bre, ma iei?, pues es, pai ma iei?, pues es, ma ia. Ieeeee. Am gasit camion in sub 1 minut. Pornim la drum.

Discutiile de acomodare Romania, stie de tigani, ce producem noi, pai masini, telefoane, otel, dar nu sunt romanesti, sunt fabrici straine, e bine ca sunt, e bine e si el de acord. Don Juan, ca asa il cheama, e umblat, a facut toata America Latina cu rucsacul si a dormit la hosteluri - bravo domne, n-as fi zis, vezi cum inseala aparentele. Dupa ce a umblat, s-a insurat, a facut copii si si-a luat camionul asta cu care transporta ce au oamenii in casa cand se muta, de unde si numele camionului - Mudanza, adica mutare. Pentru transportul asta ia 65.000 pesos, adica cam 1000 de Euro si dupa aia sta in Copiapo pana prinde alt transport ca sa nu se intoarca cu camionul gol pana in Santiago. Meserias. Ii expun filozofia mea de viata si e foarte de acord cu ea in afara de treaba ca sunt cu capul in nori, lucru care i se pare cam o prostie. Ce vrei bre, doar calitati? sunt om si eu. Peisajul - breathtaking.

Iesim din munti si deja se vede ca se apropie desertul.

Ne bagam sa mancam intr-o locatie simpatica de la marginea drumului, inainte sa intram in Copiapo. Copiapo asta e oras minier si e celebru in lume fiindca intr-o mina de langa au fost blocati cei 33 de mineri si dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, din alte surse, sunt si romani care se marita cu chilience. Restaurantul arata foarte misto si o bag o casuela de vacuno, adica o ciorba de vaca. Astia fac ciorba de vaca cu de toate, adica pun si pepene galben si porumb intreg.

Don Juan nu accepta sa platesc, imi spune ca m-a invitat el - intr-adevar zisese ceva de invitat la masa, dar eu am zis ca asa zice el hai sa mancam. E 4 dupa-amiaza, urmatorul oras este Caldera la vreo 1 si jumatate de mers si dupa aia desertul Atacama pana la Antofagasta pentru 6-7 ore de mers, asa ca o sa raman peste noapte in Copiapo si plec de dimineata ca sa ajung in Antofagasta sau in Calama pe lumina. Toata lumea imi zice ca in Antofagasta este super periculos noaptea. Plateste si intram in oras unde ne invartim de ne zapacim ca sa cautam un residencial in care sa dorm. Toate sunt pline, asa ca ma lasa sa caut eu mai departe si el se duce spre drumul lui. Lacrimi de despartire, imi da mailul si imi zice sa ii scriu ca sa stie daca am ajuns cu bine. Tovarasi, daca va mutati vreodata dintr-un oras in altul in Chile, Don Juan este alegerea potrivita pentru dumneavoastra. Aveti mai jos camionul care va va muta mobila si electrocasnicele si de asemenea numarul de telefon.

O iau la picior usurel si gasesc repede un residencial. Plec sa ma plimb prin oras si sa scriu ce mi s-a intamplat pana atunci, iar cand ma intorc ca sa imi las camera foto si cer niste lamuriri despre unde e misto de petrecut pe aici, proprietarul imi spune ca la colt sunt poponarii. WTF? Sunt socat total, fiindca nu imi dau seama ce vrea sa zica, incerc sa fac misto de el, nu prea imi iese, asa ca plec prin oras injurand. In gand, normal. Vad proiectat in piata orasului jumatate dintr-un film pe care l-am mai vazut si ma intorc sa ma culc. La residencial asta ma intreaba daca am gasit ceva, ii zic ca da, si ca m-au intrebat de el, haha, i-am dat-o fiindca nu se astepta la asta si acum el e un pic confuz fiindca nu intelege ce se intampla. Ne punem un pic la povesti si cand ii zic ca eu calatoresc a dedo si ca am venit pana aici cu un camion ii pica fisa. Pai de-aia a venit camionero ala sa intrebe de tine, se lumineaza el. Aoleu, pai tu ai crezut ca sunt gay, da domne, imi zice el, am crezut. Ne hahaim amandoi si ma gandesc cu duiosie la don Juan care era sa ma bage in belele din cele mai bune intentii.

Singurul lucru care ma oftica cu calatoria asta este ca tot merg si nu apuc sa vad nimic, dar asta se va schimba total maine, fara ca eu sa planific deloc treaba asta.

Hacer dedo desde Santiago hasta La Serena

"Cuidate Ion" - camioneros de Chile catre mine.

Tovarasi, va povestesc mai incolo cum e prin Santiago si prin Valparaiso. Acum o sa va povestesc altceva.

Din Valparaiso planul e mergem in desert, in Atacama, mai precis in San Pedro de Atacama. Luasem de mult hotararea sa merg cu autostopul - a dedo. Si cand mi-a zis Vali ca biletul de avion e scump, m-am hotarat sa merg chiar acum. Din Santiago pana in Calama sunt 1560 km - cam 3 zile de calatorie m-am gandit eu. Planul este ca Vali sa ia avionul si sa ne vedem in San Pedro. Noaptea dinaintea plecarii dorm destul de nasol si ma trezesc cu un gol in stomac. E prima oara cand fac autostopul si il fac intr-o tara straina. Ca si pregatire pentru calatorie am citit vreo 10 minute un site despre cum sa faci autostopul si am discutat cu Fernando in San Nicolas de los Arroyos. Stiu ca cel mai bine gasesti masini in statiile de benzina, fiindca apuci sa vorbesti cu soferii si la statiile de plata pe autostrada. Deci o sa merg in Santiago, iau metroul pana in nordul orasului si dupa aia vad eu cum ajung la ultima benzinarie sau statie de plata. Inainte sa plec din Valparaiso ii zic ce vreau sa fac si proprietarului hostelului care imi da sfaturi un pic mai concrete - sa merg la Estacion Central si sa iau un bus care sa ma lase la Peaje Lampa. Ufff, parca ma simt mai linistit. Ma incurajeaza si imi zice ca si el a facut autostopul pana in La Serena si ca e super simplu. Bine bre, daca zici matale. Fac o poza de plecare cu el si plec spre Santiago. Imi ureaza Suerte si stiu ca o sa am nevoie.

Imi spusese ca Estacion Central din Santiago e intr-un mall, dar cand ajung acolo sunt pierdut de tot. Ma invart vreo 20 de minute fara sa imi dau seama macar de directia aproximativa in care trebuie sa merg. Decid sa intreb pe cineva in sfarsit iar aceasta persoana se nimereste sa fie o mamica de 39 de ani cu 2 fetite. Dupa ce imi explica de 3 ori cum sa ajung in zona de busuri si eu ii raspund Entiendo cu o fata din ce in ce mai pierduta, instinctul matern sau poate altul se trezeste in ea. Isi ia fetitele de mana si imi zice sa o urmez. Bine doamna. Pe drum, ii explic ca eu calatoresc, chestii socoteli. Ea se uita la mine cu o fata foarte abatuta si imi zice ca nu mai are nici un fel de aspiratii, ca inima ei este moarta, ca a avut 2 relatii care au facut-o sa-si piarda increderea in barbati si in viata. Din pacate pentru ea, eu am un drum de facut, asa ca nu am 2 zile de petrecut cu ea pentru redarea aspiratiilor. Ajungem la zona de bus, o salut cordial si incep sa ma interesez in stanga si in dreapta cum pot sa ajung la Peaje Lampa. Ma lamureste unul sa astept la zona 28 si 29, asa ca ma pun acolo, imi scot o revista si ma pun pe citit relaxat. Dupa 20 de minute ma impacientez, fiindca sunt singurele 2 peroane fara activitate, dar ma cufund iar in lectura si ma linistesc. Daca nu venea un nene de vreo 50 de ani pe care il intrebasem inainte sa imi zica care sunt busurile care merg intr-adevar la Peaje Lampa, probabil terminam cartea. Asa, ma duc la bus, vorbesc cu un grasun care imi zice ca da, cu busul lui trebuie sa merg. Da, platesc in bus. Cand ii zic sa nu mai imi taie bilet ca nu am nevoie, el imi explica ca isi poate pierde jobul. Misto tara. Bine bai, daca nu vrei sa iei 1000 de pesos de la mine si sa mai bagi un hamburguesa, treaba ta. Pornim la drum si eu sunt tot timpul stresat ca astia nu au inteles ca eu fac autostopul si ca trebuie sa ajung la Peaje Lampa, asa ca ii sacai de ii zapacesc timp de 20 minute cat facem pana la statia asta de plata. Ajungem acolo si ma dau jos. L´aventure commence. Vad mai multi indivizi care stau la umbra cam la 20 de metri dupa statia de plata si decid ca ei sunt tot autostopisti. Dupa vreo 5 minute de asteptare unul dintre ei ma lamureste ca ei nu fac autostopul. Sa traiesti, ii zic eu, dar tot nu imi dau seama ce faceau ei sub copacul ala. In decurs de 10 minute ma apropii metru cu metru de statia de plata, fiindca nu opreste nimeni. Cand sunt chiar lipit de statie opreste un nene cu un camion. Apurate, imi zice. Am gasit camion in 10 minute, tengo suerte. Ma sui in camionul lui, ma lamureste ca el merge doar vreo 2 ore pe Ruta 5 si ca dupa aia trebuie sa merg cu alt camion. Bine bre, hai si incepem sa povestim despre diverse chestii. 

Dupa vreo 2 ore, cu 10 minute inainte ca el sa ma lase intr-o statie de benzina, il opresc los carabineros pentru un control de rutina. Dupa ce ii verifica documentele se intereseaza despre mine. Asta le spune ca sunt roman si ca merg a dedo spre Atacama. Foarte incantati, los carabineros imi zic sa ma dau jos ca opresc ei un camion pentru mine!!! Ma uit la ei si da, vorbesc serios. Iuhuuuuuuuuuuuuuuuuu. 

Incep sa ma intind si cu los carabineros la povesti si cand incep sa le fac poze unul dintre ei imi zice sa ma sui in masina lor. Nu e de rau, imi cere aparatul si imi face poze:)) Hehe

Mai povestim, le arat o bancnota de-a noastra si cand ii vad incantati, vreau sa i-o dau unuia dintre ei. Nici nu vrea sa auda, imi zice ca e interzis. Bine domne. Dupa vreo 20 de minute ii zic ca e misto acolo cu ei pe strada, dar eu am un drum de facut si ar fi foarte tare daca ar opri un camion. Se supara un pic si imi zic ca o sa opreasca camionul mai incolo, momentan ei au chef sa vorbeasca cu mine. Comunicativi rau, dar ma cam panichez un pic. Dupa vreo 10 minute, opresc un camion si ii explica soferului ca trebuie sa ma ia.

Imbratisari, unul dintre ei - Alonso sau Alonso Mourning cum i-am zis eu spre amuzamentul general - imi da mailul lui si imi zice sa ii scriu. O sa ii trimit povestea asta. Sa traiesti mai nea Alonso mai.

Pornesc la drum cu noul meu tovaras de drum care are o moaca un pic cam dubioasa, dar ma gandesc ca un sofer de tir nu poate sa arata ca Liiceanu. 

Incep sa povestim despre diverse chestii si vad ca are o privire de om bun, lucru care ma linisteste. Cand se mai obisnuieste si el cu mine, da muzica un pic mai tare si incepe sa cante. Bai, are o voce supeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer. Imi zice ca inainte sa fie sofer de tir a cantat vreo 5 ani prin baruri. Tare! Ce e si mai bine e ca e tot maniac cu muzica, cam ca mine. Are un singur CD cu 15 cantece ale lui Marco Antonio Solis, pe care le ascultam tot drumul, adica vreo 6 ore. Am mancat cu el intr-o carciuma de pe marginea drumului pentru camionagii. Acolo mai e si un francez care calatoreste cu un alt camionagiu. Stabilim sa mergem impreuna pana in Antofagasta si ii lasam pe soferi sa se inteleaga cu privire la locatia in care o sa ne intalnim. Nu stiu ce au vorbit cei 2, ca nu ne-am intalnit.

Privelistea este incredibila.

Ajungem in La Serena pe la 10 noaptea. El merge inca vreo 10 minute si se baga la somn in camion, asa ca ma lasa la o statie de benzina la marginea orasului. Am un oarecare moment de frica cand cobor si el statea sus in camion cu toate lucrurile mele, dar totul e bine. Mi le da jos, se da jos si el, ma imbratiseaza si mi zice Cuidate Ion, adica Ai grija. Aceasi chestie pe care mi-au zis-o si primul camionagiu si los carabineros. Lumea ma iubeste:D. Au fost 6 ore foarte misto - Muchas gracias, amigo.

Acum, in La Serena, e 10 seara, sunt la marginea orasului si nu stiu unde o sa dorm. Merg si intreb la benzinarie si tipa de acolo imi zice sa merg in centrul orasului si o sa gasesc un loc sa dorm. Plec si mi-e cam frica fiindca nu stiu orasul si e noapte si nu prea sunt oameni pe strada. Dupa vreo 5 minte de mers incep sa intru in oras si apar oameni. E bine. Teoria mea este ca strada este sigura daca sunt si femei normale pe strada. Daca e safe pentru ele e si pentru mine. Imi vine inima la loc si dupa inca 5 minute gasesc si un residencial tinut de señora Rosa, o tanti de vreo 60 de ani. Costa 10.000 de pesos, dar dorm singur in camera si pot sa ma linistesc. Ziua asta a fost foarte tare, dar m-a rupt in doua. Dupa ce imi zice ca ea vrea liniste in casa, imi face un ceai si ne uitam la televizor festivalul Viña del Mar impreuna cu sotul ei, care arata fix ca un administrator de bloc. 

Cam pe la 10 ma bag la somnic fiindca am facut abia 400 de km si drumul e lung in continuare.