Fiesta Gaucho

Ajungem in Colonia Caroja dimineata. Il sun pe Federico si in 5 minute vine sa ne ia. Pare un tip cool si are muzica buna in masina. Casa lui este la 5 minute de statia de bus. Su mama, su segundo padre y su perro Truco sunt si ei acasa si ne intampina bucurosi de oaspeti. Ne punem la o masa - mai retrasa normal - si stam acolo 2 ore, fiindca eu discut mai mult decat mananc. Su papa este uimit de treaba asta si imi spune ca il fac chiar si pe el. Dupa economie, istorie, tigani ajungem si la politica, iar cand spun ca en la politica se mente mucho se blocheaza toti. Maica-sa imi comunica meseria sotului - politician. Ca sa o dreg le spun ca treaba cu mintitul in politica se refera la Romania, fiindca nu cunosc politica argentiniana. Rad cu toti cu jumatate de gura, ne ridicam de la masa si plecam in oras. Offff. Am inteles de asemenea de ce zicea ca vorbesc mai mult chiar decat el.

Pe drum Fede baga multa muzica veche, inclusiv Beatles. Dam geamurile jos, si incepem sa cantam/urlam si eu si Fede pe Don't pass me by. Ne vedem cu un prieten de-al lui si mergem sa vedem un highlight local.

Nu e vorba de mine, inca.

Mergem in oras. Fede care tot timpul o chestie numita mate din care bea o chestie numita mate.

Mate este bautura tipic argentiniana - un ceai fierbinte fara zahar. De fiecare data cand intalneste un prieten i-l da sa bea. I-l cer si eu si incep sa ofer mate tuturor - daca sunt fete si daca arata bine - fiindca femeile sunt mai sensibile si trebuie sa avem grija de ele, mai ales cand sunt tinere si fiindca frumusetea trebuie intretinuta. Inteleg deasemenea de ce este bautura tipica argentiniana - inlesneste muuult interactiunea umana. Ii spun lui Fede :"Vamos a tomar una cerveza". Fede incepe sa cante un cantecel compus pe loc ale caror singure versuri sunt Vamos a tomar una cerveza. Normal ca incep sa cant si eu cu el. Dupa ce luam berea, luam biletele pentru festival si eu o fata imi face un carton mare pe care scrie Bucuresti / Romania.

E 9 seara si suntem in fata stadionului impreuna cu vreo 20 de prieteni de-ai lui Fede. Cand intru in stadion am  un soc. Es magnifico.

Toata lumea si-a carat mancarea si bautura, cam ca la un picnic.Ne facem singuri sandwich-urile.

Concertul este super - se canta inclusiv The final Countdown, cantece Beatles, Michael Jackson. Todo en espanol:D.

Cantam, dansam, bem cu toti. Totul e la comun.

La un moment dat, ma uit in spate si vad o blonda. Incep sa vorbesc cu ea si se bucura enorm cand afla ca sunt din Romania. Port cu ea una dintre cele mai suprarealiste conversatii din viata mea. Ce credeti voi ca vrea sa stie? "Care sunt bogatiile economice ale Romaniei?" Ma blochez un pic, nu stiu cum sa interpretez intrebarea. Ma uit la ea - este foarte serioasa, pe o asemenea fata ironia nu are ce cauta. Adopt cea mai proasta varianta posibila - incep sa i le spun. Si mai ciudat este ca pare incantata de ce ii zic si vrea amanunte. Mda. Iau un pahar de Fernet din mana cuiva, i-l pun in mana si ii zic sa bea. Dupa jumatate de pahar, incepem in sfarsit sa discutam normal, dar descoperim ca nu avem ce. Ma intorc la concert. Dupa vreo ora incepe concursul.

Un gaucho cade dupa cal, vine ambulanta, dar toata lumea este relaxata. Ii spun Fede ca un om este ranit si sufera acolo, dar el imi raspunde ca se mai intampla si chestii din astea. Si atitudinea asta este impartasita de toata lumea.

Licoarea de care vorbeam mai sus, numita Fernet, are niste efecte foarte interesante. Diferenta dintre dans si umblat se estompeaza treptat si incepi sa sari etapele introductive cand cunosti oameni. Eu, de exemplu, ma arunc de gatul lor si urlu Que tal. Deoarece si ele consumasera Fernet, urla si ele Que tal inapoi. Scot afisul meu cu Bucuresti Romania si in momentul asta se isterizeaza complet. Mai iau in brate, ma pupa, facem poze si incepem sa dansam. Ma mut la urmatorul grup ca sa vad daca a fost o intamplare. Aceeasi reactie. Niciodata nu am fost mai mandru ca sunt roman. M-am abtinut sa le zic ca sunt din Berceni ca sa nu le innebunesc definitiv. Dupa mai multe Que tal-uri, observ ca desi sunt inconjurat doar de fetze prietenoase, nici una nu apartine lui Vali sau Fede. Ma panichez un pic si ii sun pe amandoi, dar Vali nu il aude iar Fede il uitase in masina. Stau si ma gandesc un pic si ajung la concluzia clara - Daca Que tal-ul m-a adus aici, tot el ma va ajuta sa ii gasesc. Asa ca incep sa merg din grup in grup in directia aproximativa din care mi se parea ca venisem. Dupa vreo 6 grupuri ii gasesc. A fost bine, fiindca boschetii de langa stadion nu mi se pareau o casa primitoare in acel moment.

Ne facem pozele de final si dansam spre masina.

Il intreb pe Fede daca poate sa mai conduca, dar Fede stie ce face - un joint si isi revine complet imi spune el. Jointul are efectul cafelei se pare. Fiind un domeniu mai putin studiat de mine, il cred pe cuvant.- masina este a lui, casa unde dormim este tot a lui. Treaba si mai ciudata este ca dupa ce fumeaza devine foarte activ si nu mai vrea acasa, vrea sa mearga la o petrecere din apropiere. Cu greu il convingem sa mergem . Conduce foarte bine, doar ca drumul inapoi dureaza 45 de minute, iar cand am venit ne-a luat 10 minute. Mergem cu muzica la maxim si cu geamurile jos si cantam din nou Beatles - Don't pass me by.

A doua zi dimineata suntem cu toti un pic obositi si cam tristi.

Fede planuia sa mergem impreuna la munte, fiindca eu uitasem sa ii spun ca o sa stam doar o zi, asa ca se intristeaza si mai tare cand ii spun ca trebuie sa plecam azi. Mancam cu ai lui, mai discut cu taica-su niste chestii, facem liste de filme si carti pe care ni le recomandam unul altuia. Poze iar, ne suim in masina si mai ascultam inca o data Beatles - Don't pass me by, dar cantam mai trist. Fede imi spune ca tot timpul cand o sa asculte cantecul asta o isi aduca aminte de mine. In statia de bus e o verisoara de a lui care merge la Cordoba. La insistentele lui Fede se ofera sa fie ghidul nostru in Cordoba, dar eu o vad ca e o vaca neserioasa, fiindca la numarul ei intra doar mesageria. Vine busul, ne pupam iar cu Fede si plecam. A fost foarte bine si probabil daca mai stateam inca o zi in plus nu mai era, imi zic eu. Ma culc un pic in bus fiindca ma doare stomacul. E bine ca macar durerea de cap a trecut.

Zi linistita in San Antonio de Areco

Dupa ziua cu Estancia petrecem o zi linistita in San Antonio de Areco. Cum ne plimbam noi pe strazi prin orasel observam ca argentinienii sunt o natiune cu inclinatii artistice, cu o pasiune pentru lucruri vintage.

Cam 20% din masinile din San Antonio de Areco sunt Renault 12 iar vreo cateva au logo-ul Dacia.

Grafitti-urile cu presedintele lor - Cristina sunt prezente peste tot.

Bineinteles ca cele mai multe grafitti-uri vorbesc despre corazon.

Urmatoarea noastra destinatie este Cordoba. Eu am tot incercat sa stam cu couchsurfing, dar fiindca e vara si concedii si fiindca orasele mari ca Buenos Aires si Cordoba sunt inundate de turisti, nu am gasit nimic. Asa ca ma entuziasmez cand primesc un raspuns pozitiv azi. Doar ca nu este din Cordoba, Federico sta la 50 de km nord intr-un orasel micut - Colonia Caroja. Nu prea as vrea sa merg ca sa petrec inca 2-3 zile linistite. Vali este chiar si mai mult impotriva. Dar eu chiar vreau sa stau cu couchsurfing-ul macar o data. Asa ca ma conving pe mine si pe Vali ca o sa fie frumos - Fede ne spusese ceva de un festival local. Nu aveam nici cea mai mica idee ca o sa fie cea mai spectaculoasa zi al trip-ului nostru si cel mai tare si hot concert so far in my life. Maine o sa va povestesc - FIESTA GAUCHO.


Comportamentul trebuie tinut sub control - Nu se intra la bustul gol. Banuiesc ca se refera doar la barbati.

Ultima zi in Buenos Aires

Autogara de luam bilete este un amestec de bazar turcesc, romanesc si incas.

Interesant este ca vis-a-vis de to haloimasul asta se inalta hotel Sheraton, 5 stele:). America Latina, deh.

Dupa ce luam biletele pentru San Antonio de Areco - cu estancia de care v'am povestit ieri, ne punem problema ce sa facem cu ziua ramasa. Muzee nu prea avem chef sa vedem, pe tururi turistice nu vrem sa spargem bani. Vali, care tot citeste ghidul Argentinei, imi arata niste chestii interesante de vazut in Buenos Aires, perro yo tengo una inspiracion: ´Hai sa luam un autobuz, oricare, si sa mergem cu el.´ Vali nu vrea sa mearga cu orice autobuz, el vrea sa mearga in Palermo Viejo. Trecem usor peste confuzia lingvistica si, indrumati de un american care statea intr'un chiosc cu bicicleta, nu luam orice autobuz si autobuzul 152. O sa facem turul orasului cu un autobuz normal. Cost - 1 pessos. Bucuria noastra -  nepretuita.

Viata isi cere drepturile nestingherita de oamenii din jur.

La un moment dat, 2 fete frumoase urca in autobuz. Cum noi stam in spate, sper sa vina spre noi. Vin spre noi, asa ca le pregunta si se puede tomar una foto. Foarte incantata, pozeaza.

Imi cere aparatul sa vada cum a iesit si e nemultumita. Imi cere sa ii mai fac o poza.

Dupa ce ma verifica, da din cap multumita si se pune la locul ei. Ca niciodata, am un moment de blocaj si nu ma duc sa vorbesc cu ea. Vreo 5 statii ma tot gandesc ce sa ii zic, iar inspiratia imi vine doar cand se pregateste sa coboare si ii zic sa ne intalnim la statia urmatoare. Imi raspunde ca statia e lunga si ca nu bate atata drum pe jos. Shit. Urmatoarele 5 minute ma gandesc doar la ea.


Coboram din autobuz si incepem sa ne plimbam prin zona rezidentiala misto a orasului.

Chiar si aici sunt o gramada de grafitti.

Tot plimbandu'ne ajungem intr'un parc. Imi descopar calitatile paterne.

Insa parcul asta are altceva interesant - este Cismigiul Buenos Aires'ului.

Razboiul Malvinelor este mult mai prezent in viata de zi cu zi a Argentinei decat mi'am putut inchipui. Au trecut aproape 20 de ani, iar piata centrala a Buenos Aires'ului arata asa.

Ce ne'a surprins cel mai tare este ca astia au pus poza lui Mateo in reclamele pentru telefoane.

Estancia

Dupa doua de mers cu autobuzul din Buenos Aires, ajungem in San Antonio de Areco. Vali a descoperit ca poza gaucho-ului de pe coperta ghidului Argentinei facut de ziarul Adevarul este chiar din San Antonio de Areco, poate chiar din estancia unde o sa mergem noi. Ne cazam la hostel Gaucho - se putea altundeva - si ne indreptam spre estancia Cinacina.
 

Cind ne apropiem de case, un fundulet saltaret imi atrage atentia. 2 secole de tango au facut ca una chica argentina sa nu poata sta pe loc linistita, traditia o obliga sa fie provocatoare. I-am facut poza mai tarziu, cand ma instruia cum sa calaresc.

 

Discutiile cu Martina se impotmolesc repede - oricat de frumosi sunt ochii ei, are doar 14 ani, dar are ceva care mi se pare cunoscut. Apare si bunica-sa care se baga repede in vorba si incepe sa ii explice glumele mele. Tot nu intelege ce zic, asa ca o abandonez si continui sa vorbesc cu bunica-sa care innebuneste de fericire cand afla ca suntem romani - maica-sa e din Focsani, dar ea nu mai stie nici un cuvant romaneste. De asta mi se parea familiara Martina, este 1/16 moldoveanca de-a noastra. Mai stau un pic de vorba si fac un calcul rapid - 14(Martina)+80(bunica-sa)=94. Impartit la 2 face 48. O varsta frumoasa, exact cand femeia ajunge la maturitate. Plec sa beau.

Ma intalnesc cu Juan Emanuel. Este traducatorul, sufletul estanciei. A avut 2 neveste - una americanca si un frantuzoaica, un hostel in Barcelona si a trait de la 20 pana la 30 de ani la Hollywood caruia el ii zice Follywood. Ne descoperim o pasiune comuna pentru Monty Python, Pulp Fiction, Shakespeare si The Big Lebowski, asa ca urmatoarea jumatate de ora ne vorbim doar in replici de film si pasaje din Shakespeare - aici doar el. Eu rad tot timpul, cu rasul meu faimos. Juan Manuel e fascinat de cum rad eu si imi spune ca e un gaucho la ferma care rade la fel ca mine. Discutam in continuare - imi canta imnul Malvinelor pe care il invata toti argentinienii la 4 ani. Toti gauchos i se alatura si e un moment cam solemn. Indoctrinare 100%, recunoaste Juan Manuel, dar nu inseamna ca nu e eficienta. "Mi se ridica parul de pe mana cand il cant" - imi spune el. Pentru argentinieni insulele se numesc Malvine, celalalt nume nu se pronunta. "Dar mai exista un alt nume?" intreb  eu diplomat. Juan Manuel e in extaz. Mai bag vreo 2-3 glume din astea si incepe sa spuna tuturor ca sunt bocho, care cica inseamna ca sunt destept. Imi propun sa verific sa vad daca este vero. Google spune ca este. Martina se apropie si eu ii spun de fata cu toti sa se pastreze pura si sa ma astepte 5 ani ca o iau de nevasta. Din acel moment sunt vedeta. Juan Manuel ma invita la el acasa dupa show ca sa bem un cerveza si sa povestim. "Bine coaie" ii raspund in romana. Dupa ce afla ce inseamna coaie repeta vreo doua minute doar cuvantul asta. Cand mergeam sa ne dam cu caii, ne face gluma cu "Vali este coiul stang, tu coiul drept" si se uita smecher la mine. Cand ii spun "And you're in between" se extaziaza. Le explica celorlalti ca l-am facut dick si ca sunt destept.

Calaritul a fost exhilariting.

Prima data nu prea am stiut sa merg tare si sa manevrez calul bine, dar Martina a fost o profesoara buna - capastrul se tine cu o mana si trebuie sa biciui calul peste grumaza ca sa prinda viteza. Carlos m-a lasat sa ma mai dau inca o data si am bagat un trap spre galop destul de tare care aproape ca m-a aruncat din sa. Plec si ma intorc la grupul de calareti normali de 4-5 ori. Soy un verro gaucho.


Incepe show-ul cu gauchos. Juan Manuel face show la microfon si vorbeste un sfert din timp in franceza cu mine si cu Vali ca sa le dam nitica muie grupului de americani. Show este super tare.

Este o gaurica foarte mica pe care gaucho trebuie sa o nimereasca. Daca o nimereste fata trebuie sa il pupe:). Carlos, care este fascinat de o americanca blonda si proasta din Texas, nimereste bine si este pupat de rubia americana dos veces.

Seara, la Juan Manuel acasa mai e si un prieten de-al lui. Purtam o discutie standard intre straini - Argentina, Malvine, Romania, Ceausescu, tigani, asemanarea dintre romana si spaniola. Deja Juan Manuel nu mai mi se pare atat de spectaculos. La un moment dat il intreb pe prietenul lui care-i treaba cu discoteca locala. Asta imi spune ca treaba acolo incepe pe la tres de la manana si se termina la 6-7, dar ca sunt doar fete de 14-16 ani. Il intreb si pe Juan Manuel care imi zice ca nu a mai fost intr-o discoteca de 25 de ani, dar ca, daca vreau, sa ma duc. Prietenul lui il intreaba de ce nu imi recomanda sa ma duc daca tot nu stie cum e. Juan Manuel ii raspunde ca nu mi-a spus ca ca nu imi recomanda, dar daca ma duc, sa ma duc asa, antropologic. Se cearta ca chiorii 15 minute pe subiectul asta si prietenul lui pleaca foarte nervos. "Vezi, de-aia nu putem sa facem nimic ca popor, fiindca ne concetram si ne certam pe tampenii" conchide intelept Juan Manuel. Plecam acasa la noi, fiindca maica-sa era bolnava. Din ce am inteles, vroia sa isi lase casa pe care abia o construise si sa se duca in Antartica cu un norvegian. Sper sa isi gaseasca linistea si pacea.

La estancia erau si 2 lame.

Continuam in Buenos Aires

Deoarece evenimentele prezentate mai jos s-au intamplat ieri, iar de ieri s-au intamplat multe este posibil ca evenimentele de mai jos sa nu fie in ordine cronologica. Sa-i dam drumul.

La un moment dat, parca la amiaza am ajuns in bodega din cartierul nostru unde am mancat. Acolo era o chelnarita foarte vioaie, de vreo 45 de ani - am aflat treaba asta azi, care avea o burta mare. Mi-a fost jena sa o intreb daca este gravida, ca poate era doar grasa, mai ales ca azi mi se adresa cu "Mi amor". S-a minunat si ea si celalalt ospatar cand m-au vazut ca bag ardeii iuti unul dupa altul si le cer sa imi aduca mai piperati. Cand m-au intrebat de unde vin si le-am zis Oltenia au dat din cap din nou si mi-au spus sa vin peste 4 zile cand ardeii o sa fie si mai iuti. "Ba, baieti" le-am spus eu "va dau 2 saptamani, fiindca voi nu intelegeti ce inseamna oltean". Au dat din cap a mare mirare si au promis ca ma asteapta.

Cam cum vedeti voi mai sus arata carciuma unde am mancat noi.

La inceput am prins-o printre sticle, dar deoarece femeile aici nu sunt sfioase, mi-a cerut imperativ sa ii fac o poza in care sa se vada bine. Si i-am facut-o.

Mai pe seara, mergeam cu Vali pe malul unui chei, din Buenos Aires, bineinteles. Din experienta mea personala, am observat ca lucrurile in viata se leaga. De exemplu eu am vazut acum vreo 3 saptamani un film cu Morgan Freeman si cu un tren deraiat. Singurul lucru interesant pe care l-am aflat din acel film a fost ca exista pe lumea asta un bar numit Hooter's. Bineinteles ca acel lucru nu l-am realizat pe moment, ci abia ieri, cand plimbandu-ne noi agale pe malul docului nr 3 am observat barul mai sus amintit. In poarta lui statea o fata care incerca sa isi scoata sanii afara.

Nu trebuie sa fiti niste magari si sa intelegeti ceva aiurea de aici. Fata chiar avea foarte mult bun simt si faptul ca lucrezi acolo nu inseamna ce credeti voi.

Ne continuam plimbarea pe malul digului nr 3. La un moment dat observa o tipa interesanta, cu sanii mari. Ma gandesc sa intru in vorba cu ea, dar atentia imi este distrasa de un punker de 3 ani. M-am bucurat ca nu am intrat in vorba cu doamna interesanta in fundal, fiindca punkerasul era insotit de un baietas de vreo 120 de kilograme, aparent, sotul ei. Cand l-am intrebat daca pot sa ii fac o poza copilului, acesta si-a intrebat sotia cu cea mai submissive voce din lume. Dragostea asta....

Ne continuam plimbarea pe malul raului si ajungem intr-o zona cu blocuri foarte inalte.

Blocurile pe care le vedeti voi pe fundal nu sunt cladiri de birouri, ci blocuri de locuinte, cu garduri, camere video, paznici, bariere. In aceste blocuri stau albii care isi arata astfel statutul lor social si probabil dispretul fata de celelalte clase. Ce mi s-a parut interesant este ca la umbra acestor blocuri stau vreo 30 de dughene ambulante ca mai sus, de unde am si mancat de altfel la un pret convenabil - ditamai friptura de porc doar 13 pesos = vreo 2.5 Euro. Vali comenta ca Buenos Aires e nimic pe langa ce o sa vedem in Brazilia, dar sa nu anticipam.

Deoarece America Latina este o tara in care oamenii spun ce simt si ce cred, iar grafitti-ul este o forma foarte buna de exprimare, de ce sa nu te exprimi.

Bineinteles ca razboiul din Malvine a lasat urme adanci in Argentina, muuult mai adanci decat in Anglia.

Sunt super multe steaguri afisate in Plaza Mayo care spun ca veteranii si onoarea au fost uitate.

Si, ca sa incheiem intr-o atmosfera argentiniana, va prezint o poza cu doi dansatori de tango de pe malul digului nr 3. Din pacate nu i-am putut urmari prea mult, fiindca Vali a zis ca o sa ii vedem mai tarziu. Dar lucrurile nu asteapta dupa noi, bai Vali. Cand ne-am intors noi, 5 ore mai tarziu se plictisisera sa ne astepte si plecasera.

 Azi ni s-au mai intamplat lucruri, dar va povestesc maine. Mai mergem in San Antonio de Arecco, intr-o estancia, sa calarim si sa mancam carne de vita.