Los gentes de San Nicolas de Aroyos

Azi ne'am plimbat prin oras, mi'am cumparat si eu in sfarsit o camera foto si dupa aceea ne'am mai plimbat si mai mult prin parcul lor, care aduce foarte mult cu strada aia din Miami pe care o vedem prin filme atunci cand ni se explica ce viata buna si chill e acolo. Doar ca acolo se dau cu rolele si sunt bogati, iar aici alearga si sunt argentinieni. Maine o sa scriu "La historia de Fernando" - gazda noastra, un personaj chiar de poveste. Stay tunned. Pana atunci, niste poze cu noi, cu gazdele noastre de aici si cu animalul legendar al raului Parana, care trece pe aici. Raul, nu animalul.

¡Suerte!

San Nicolas de Aroyo

Buen, dupa am plecat la 7 seara din Mendoza si am ajuns la 10.30 dimineata in Rosario. Fiindca nu ne-a primit nimeni in Rosario, am mers in San Nicolas de Aroyo, un orasel de 140.000 de locuitori la 50 de km de Rosario, unde cica se afla cea mai mare otelarie din America de Sud. Cand mi-a zis Fernando - gazda noastra ca salariul minim in otelarie este 5000 de pesos iar cel mediu este de 10.000 pesos - adica 1000, respectiv 2000 Euro - m-am gandit ca daca ar afla baietii care lucreaza la Sidex, in 3 luni de zile s-ar vorbi doar moldoveneste aici.

Observasem eu demult ca femeile de aici sunt foarte hotarate, dar foarte hotarate, asa ca il intreb pe Fernando de ce e asa. El mi-a oferit 2 explicatii - una lingvistica si una genetica. Argentinienii vorbesc ca si cum ar da ordine, in armata. Femeile, pe langa ca vorbesc ca si cum ar da ordine, vorbesc si repede. Cand vorbesc cu mine, sunt foarte atent ce zic fiindca tot timpul am impresia ca sunt gata sa sara sa ma bata. Cea genetica e previzibila - cei mai multi sunt italieni si spanioli. Legat diferentele culturale, mi s-a spus ca brazilienii nu vorbesc prea mult, ei sunt mai hotarati, se bazeaza mai mult pe cum arata si le cam tin la respect pe brazilience, asa ca atunci cand argentinienii se duc la ei, le cap innebunesc de cap pe brasileras cu stilul lor de vorbit. 

Fiti atenti cum agata argentinienii:

Que avanzada este la ciencia, que hasta las flores caminan.

Algo debe haber pasado en el cielo que los angeles andan tan bajo.

Observati cumva asemanari cu un popor cunoscut?

Dare me if you can

Azi plec din Mendoza spre un mic orasel de langa Rosario - San Nicolas de los Arroyos. O sa stam acolo cu couchsurfingul la un cuplu de 24 de ani. 

Sunt si eu curios ce vreti voi de la viata si sunt curios daca treburile pe care le vreti voi se pot face. Asa ca, de acum incolo astept provocarile voastre. Trebuie sa va ganditi la un lucru si eu o sa incerc sa il fac. Sa vedem unde duce asta si cat de zanateci sunteti. 

Suerte.

Mendoza

Mendoza, the land of wines and of beautiful women. Cel putin asa ne zice Marius, un roman stabilit in Mendoza pe care il intalnim cand schimbam niste Euro. Stabilim sa ne intalnim cu el azi, schimbam numere de telefon si bineinteles ca nu ne sunam si nu ne intalnim. Parea un om de treaba, fost handbalist, chitit sa faca bani si care avea un pic de ciuda pe consulul Romaniei din Mendoza care era bagat in afaceri cu vin. Bafta Marius.

Pai dragi tovarasi, ce am facut noi prin Mendoza? Seara de alaltaieri am luat decizia sa ne cufundam in viata de noapte a orasului. Dupa o scurta cercetare pe Internet, Vali afla o informatie dureroasa pentru noi - cluburile sunt la 11 km de oras - adica vreo 25 de pesos cu taxiul. Luam un taxi si discut o gramada despre fotbal cu taximetristul, dar pe la jumatatea drumului observ ca se facuse deja 25 de pesos. Asta inseamna ca doar drumul o sa ne coste 100 de pesos - adica vreo 20 de Euro!!! The clubs better be good. 

La clubul cel mai celebru, coada de 2-300 de oameni. Ma apuca un pic disperarea, dar ma calmeaza un tip care imi spune ca in jumatate de ora o sa intram. Incep sa fac o scurta trecere in revista a viitorilor colegi de club si observ cu oarecare mirare ca toti au intre 16 si 20 de ani. Il intreb pe tipul cu care vorbisem inainte cati ani - are 18. Nasol. Imi dau seama ca o sa ma gandesc cu nostalgie la intrebarea despre bogatiile naturale ale Romaniei. Dupa vreo 20 de minute intram in club - 30 de pesos si avem si o bere inclusa. Clubul e imens - 5 spatii separate si vreo 4 terase si are doar muzica latino. Cea mai hardcore chestie pe care o dau este muzica latino remixata. La un moment dat ne arunca ocheade niste indigene dar ne afundam repede in intuneric si scapam. Ne tot fataim pe acolo vreo cateva ore pana cand ii comunic lui Vali o concluzie inteleapta - Coaie, suntem prea batrani pentru ei. Vali imi propune sa incercam alt club cu oameni mai de varsta noastra, asa ca umblam haotic pe soselele de acolo. Ne intercepteaza la  un moment dat un gras si un indigen, care se intereseaza despre pasiunile noastre, dar eu le dau flit repede si plec. Vali chiar doreste sa ii lamureasca, dar il trag repede de mana si ne departam. Dupa o scurta perioada de timp in care ne gandim sa facem autostopul luam iar un taxi si ajungem acasa mai intelepti si cu 200 de pesos mai putin. Coroborat cu informatiile culese anterior am tras urmatoarele concluzii:

1. Fetele in Mendoza se marita foarte repede - 18-19 ani. Fac primul copil imediat, iar in cazul in care nu le lasa sotul pentru alta il fac si pe al doilea. Continua sa faca copii pana cand le paraseste sotul.

2. The consentment age in Argentina este 14 ani. Exista un motiv pentru asta.

3. Se alapteaza incredibil de mult pe strada. Aceasta informatie nu ne ajuta in nici un fel, este doar funny.

Ziua urmatoare ne revenim iar azi ne bagam la o chestie numite bikes and wine. Ei au pe aici un drum la vinului de vreo 15 km cu vreo 14-15 vinarii pe care il parcurgi cu bicicleta. Conform recomandarilor celorlalti, decidem sa mergem pana la vinaria cea mai departata si sa incepem sa degustam de acolo spre baza. Prima vinarie este detinuta de niste francezi. Ghida este din Ucraina. Butoaiele sunt din Franta - da tovarasi, doar Franta produce butoaie pentru vin si intr-o masura mult mai mica SUA. Dopurile de la sticlele de vin se produc doar in Portugalia. E bine ca macar vinul se produce local. Ni se face turul vinariei, despre care aflam ca este classy - daca sunt francezi e normal - si ca produce doar 400.000 de sticle pe an.

Degustam 4 pahare si plecam mai catinel spre urmatoarea vinarie.

Tur de vinarie. Aflam o informatie interesanta - butoaiele sunt folosite intre 3 si 5 ani. In primul an pentru vinul nobil, in al doilea si al treilea pentru vinul de calitate medie si in al 4-lea si al 5-lea pentru vinul cel mai ieftin. Ce fac cu lemnul de la butoaie? Mobila!!!!!! Argentinienii sunt un popor destept. Demaram incetisor spre a treia vinarie.

Nu mai tin minte cine a fost ghidul, avem poze doar cu noi.

Dupa ce ne-am documentat toata ziua despre vin, purcedem spre casa.

Ii fac lui Vali o poza pe bicicleta si el mie una in vie, asa, ca sa se vada ca suntem si sportivi.

Pana sa regleze el aparatul ca sa imi faca si mie poza pe bicicleta, ma plictisesc si pornesc la drum.

Drumul de intoarcere este mult mai usor decat ne asteptam, fiindca suntem totusi sportivi cu experienta. Vali chiar vrea sa mai incercam o vinarie, dar il conving repede ca nu avem chiar atat de mult experienta.

Ca si concluzie pot spune ca merg bine pe bicicleta.

Portretul calatorului la tinerete

Tot stand pe la hosteluri incep sa observ niste pattern-uri. In America de Sud, peste jumatate dintre cei care stau la hosteluri sunt din Europa, cel putin un individ este din Australia - nu am stat pana acum in nici un hostel in care sa nu intalnesc australieni si cam peste tot dau de evrei (baieti) care au terminat stagiul militar - 3 an la ei si care umbla pentru cateva luni pe aici. Evreii astia, in afara de faptul ca au cam fost haituiti vreo 2000 de ani prin toata lumea de cam toata lumea, nu prea imi sunt cunoscuti, asa ca I hang around with them. Dupa ce porti discutia de inceput cu ei, toti, dar toti, fara nici o exceptie, incep sa se se vaiete ca pe ei ii urasc si arabii si neo-nazistii si europenii si americanii. Bai nene, eu chiar nu sunt antisemit, iar baietii astia erau destepti si simpatici, dar smiorcaiala asta a lor, desi este de inteles, incepe sa dezvolte niste sentimente contrare in mine si banuiesc ca in oricine ii asculta. Ca rezumat - sunt oameni de inteles, rezonabili, foarte mandri de patria lor si buni sa ii ai cu tine in caz de scandal. Aveti totusi grija ca doar 10% dintre cei care au facut armata au fost combat troopers, asa ca inainte sa va bagati in belele cu ei ca back-up, asigurati-va ca nu au fost bucatari sau electricieni.

Ce e ciudat este ca noi toti, astia care calatorim prin America de Sud, Europa, Asia ajungem sa cunoastem prea putin tarile in care calatorim, ci mai mult pe cei care calatoresc prin ele. Bariera de limbaj, faptul ca nu ii intalnim in mediul lor normal - acasa, la munca, in vacantele lor ne tin departe de ei. Ca urmare, calatorii de cursa lunga - cei care stau peste 3-4 luni si care reprezinta cam jumatate dintre cei de la hosteluri, ajung de fapt sa cunoasca mai mult cultura europeana si australiana dupa o asemenea calatorie. Iar faptul ca multi dintre ei au intre 19 si 23 de ani inseamna ca de fapt afli mai multe despre the teenage and youth culture, asta in cazul in care ii duce capul cat sa poata conceptualiza ce ii inconjoara. Nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa vin in America de Sud ca sa aflu chestii despre Danemarca si Israel. Probabil daca mergeam acolo aflam chestii despre America si Anglia.

Care este programul zilnic al unui asemenea calator? Muzee, baruri, cluburi, discutii cu ceilalti calatori, plimbare de 3-4 ore prin oras, poze. Toti cara dupa ei South America on a shoestring, care este un fel de Biblie a calatorului independent. In final toti beau, mananca, pozeaza si se distreaza in aceleasi locuri si cam in acelasi fel. Desi toti urasc turismul de masa, ajung sa il practice doar ca mai ieftin si mai "alternativ". Aceasta calatorie, care ar trebui sa fi aparut dintr-un preaplin de-al lor, este de fapt o chestie care trebuie indeplinita  dupa liceu si este privita aprobativ de parinti si societate. Care in felul asta arata cat de open-minded este.Un pic de diferenta fata de Che Guevara care a plecat de dement cu un rahat de bicicleta cu motor si Jack Kerouac sau fata de Henry Miller care si-a lasat nevasta, casa si tara ca sa vina la Paris sa traiasca si sa creeze.

Che Guevara

Daca suntem in Cordoba bineinteles ca trebuie sa mergem in Alta Gracia, casa unde a copilarit El Che. E cam la o ora de mers cu bus-ul si Luise - o daneza de la hostel decide sa vina si ea cu noi. Dupa ceva discutii cu Luise aflam ca danezii sunt oameni mai calculati, mai rezervati si mai reci dar ca nu le place sa fie asa, deci calatoresc in tari unde e cald, oamenii sunt exuberanti si fac complimente fetelor pe strada, treaba de care Luise e foarte incantata.

El Che a avut o familie destul de bogata, care isi permitea o bucatareasa si oameni  care sa aiba grija de casa. Motivul pentru care s-au mutat in Alta Gracia a fost astmul lui Ernestito, care l-a urmarit toata viata. Facem poze cu o statuie a lui El Che si pierdem vremea prin casa. Mie personal nu prea imi place foarte mult Che, mai ales ca este popularizat aiurea si avea niste pareri cam prostesti si naive despre munca voluntara - pe care o practica doar din cand in cand. Un lucru ciudat se intampla totusi - dupa vreo ora de stat in casa aia, incep sa ma gandesc ca o parte dintre parerile lui sunt corecte si ca o revolutie este foarte buna. Imi cumpar o bereta revolutionara si plec repede ca sa nu incep sa gandesc si mai multe prostii. Daca dupa doar o ora am inceput sa cred un pic aberatiile lui Che, e clar poti sa arunci avioane in aer cu inima impacata dupa 2-3 luni de expunere la Coran. Dupa ceva gandire reusesc sa gasesc ceva frumos pana si la El Che - spiritul de aventura. Totusi omul asta a bagat ture cu motocicleta prin America Latina in anii ´50, fara sa isi puna problema ca ce face el este un an sabatic. Pacat ca este folosit ca port-drapel de toti tembelii astia cu incalzirea globala, salvarea balenelor si alte ocupatii de oameni fara ocupatie.

Luam masa la un restaurant cubanez de langa casa - mancarea cubaneza nu este cine stie ce, cel putin in restaurantul asta. Mai schimbam pareri despre cultura nordica si ne intoarcem la hostel. In seara asta plecam spre Mendoza, regiune de vinuri celebre. 

Besos a todos.

Cordoba

Din ce am inteles de la ghidul nostru de la colegiul iezuit, Cordoba era un oras foarte important, capitala a unei parti importante a imperiului spaniol. Pe mine chiar m-a impresionat colegiul asta.

Din pacate Vali nu a mai facut poze coridoarelor, iar eu nu am aparat foto. Colegiul este intemeiat prin secolul 16, iar cand m-am plimbat pe coridoarele colegiului am fost foarte miscat. Chiar puteai sa auzi pasii invataceilor din vremurile alea. In fiecare promotie erau doar 60 de elevi, fiecare avea un mentor, iar in cazul in care elevul pica examenul, rusinea cadea si pe capul mentorului. Examenul dura 3 zile, cate 8 ore pe zi, iar intrebarile erau puse de toti absolventii, care se numeau doctori. Dupa ce luai examenul, erai egalul lor. Foarte bine si frumos organizat. Aveau doar 3 specializari - latina, teologie si inca  una pe care am uitat-o.

Ce vedeti voi mai sus am vazut abia in poza facuta de Vali, desi am fost si m-am uitat la statuie de aproape. Nu prea am mare atentie la detalii, even if they hit me in the face.

Fiindca e o tara trendy, si politistii trebuie sa fie trendy.

Am mai fost la un muzeu si am devenit fan Marcos Lopez. Mergeti pe net si uitati-va la ce a creat omul asta fiindca e chiar misto.

Si au mai fost si alte picturi care ne-au placut.

In rest am baut si ne-am distrat, dar am zis sa pun si niste momente culturale, ca sa nu se creeze impresia ca umblu doar dupa femei si bautura si distractie. Si mai ales sa nu incep sa imi creez mie impresia asta.